Peste 25 de artiști bănățeni susțin concertul Implant pentru Refuz Simfonic

Peste 25 de artiști bănățeni susțin concertul Implant pentru Refuz Simfonic

2
DISTRIBUIȚI

Artiști din Banat, cunoscuți la nivel național, creează un moment artistic unic și fără precedent, pentru o faptă bună.

Pe 12 septembrie, ora 19.30, în noul Centru Civic din Reșița, peste 25 de artiști din Banat colaborează pentru IPR Simfonic, un proiect muzical inedit, realizat pentru prima dată în România, care îi reunește pe Implant pentru refuz (IPR) – trupă de rock alternativ din Timișoara și Tymes Orchestra – orchestră independentă, coordonată de Tribul Artistic, formată din instrumentiști ai Operei Naționale Timișoara și ai Filarmonicii Banatul. Intrarea la eveniment este gratuită, rezervarea locului se face online pe iabilet.ro.

IPR Simfonic îi mai aduce în proiect și pe Gabriel Almași (aranjor), doctor în muzică (Teoria instrumentelor electronice) și profesor în cadrul Facultății de Muzică și Teatru al Universității de Vest, iar la concertul de pe 12 septembrie vor fi prezenți și alți invitați ai trupei.

Evenimentul marchează finalizarea lucrărilor de modernizare din centrul orașului Reșița și propune participanților un moment prin care pot să își arate solidaritatea față de Clinica Nera, prima clinică de recuperare oncologică din România, care e în plină campanie de strângere de fonduri.

„Suntem alături de prietenii noștri de la Clinica Nera, care au obținut o finațare de la Uniunea Europeană de 70% din valoarea proiectului. Pentru ceilalți 30% suntem toți responsabili, cetățenii și companiile care pot sprijini financiar ceea ce va fi singura clinică de recuperare oncologică din țară. Sunt bucuros că vom avea în noul centru al Reșiței un concert unic și special, așa cum este și orașul nostru, pe care împreună îl reconstruim și arătăm tuturor că se poate lucra temeinic la revitalizare urbană”, a declarat Ioan Popa, primar al orașului Reșița.

La fața locului va exista o urnă pentru donații, toți participanții fiind încurajați să doneze orice sumă, pentru a fi parte din unul dintre cele mai utile proiecte în sănătate din Banat.
IPR e una dintre cele mai cunoscute trupe de rock alternativ din țară și a luat naștere în anul 1995, în urma întâlnirii mai multor timișoreni la mare, în Costinești.


Artiștii Octavian „Vita” Horvath – voce, Valentin „Freaky” Popescu – chitară şi voce, Răzvan „Meshu” Nicov – chitară, Alexandru Hera – tobe și Ştefan „Pişta” Czifrak – chitară bass au împreună 8 albume la activ iar pe cel mai recent dintre acestea, Subradar, lansat în 2019, au avut colaborări cu diverși muzicieni români, generând piese care au fost difuzate la cele mai mari radiouri din țară. În 2020 urmau să sărbătorească 25 de ani de activitate intensă, iar în urma planurilor anulate în contextul pandemiei a luat naștere proiectul IPR Simfonic.

„Suntem încântați și emoționați de faptul că acest proiect muzical se întâmplă. Ne dorim de mulți ani să construim IPR Simfonic și cine ar fi crezut că asta se va întâmpla în cel mai dificil an din punct de vedere al evenimentelor culturale. E cel mai frumos mod în care puteam sărbători cei 25 de ani de prezență pe scenă”, a transmis Octavian „Vita” Horvath, liderul trupei IPR.

Tymes Orchestra, cel mai recent proiect lansat de Asociația Tribul Artistic adună pe aceeași scenă 21 de muzicieni timișoreni, devenind orchestra camerală ce poziționează orașul sub nota armoniei. Tymes Orchestra adună, sub bagheta dirijorului Radu Zaharia, muzicieni cu experiență din cadrul orchestrelor deja cunoscute în urbea de pe Bega, precum orchestra Operei Naționale Române din Timișoara și Filarmonica „Banatul”. Acestora li se alătură elevi și studenți, având astfel oportunitatea de a concerta alături de o orchestră de coarde înfațapubliculuimeloman.

 

2 COMENTARII

  1. Pista are 8 albume doar daca le contorizezi si pe cele scoase de restul trupelor in care a prestat, iar tobarul nu cred ca are nici 4 albume…
    De fapt nici chitaristii nu au…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.