Zi toridă în Timiș, evitați deplasările inutile! Ce recomandări au transmis autoritățile...

Zi toridă în Timiș, evitați deplasările inutile! Ce recomandări au transmis autoritățile și unde sunt puncte de prim ajutor

0
DISTRIBUIȚI

canicula

Este cod portocaliu de caniculă, azi, în județ. La Timișoara temperatura va urca până la 39 de grade Celsius.

Departamentul pentru Situații de Urgență face o serie de recomandări privind protecția populației.

Astfel, deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice). Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00 și purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare.

De asemenea, este recomandat să bem 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici).

Departamentul pentru Situații de Urgență mai recomandă consumul de fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă) și evitarea băuturilor ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare.

Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală și nu consumați alcool (inclusiv bere) deoarece vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei.

Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie și nu lăsați copiii sau animalele de companie singuri/singure în autoturisme.

Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră.

Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului.


Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.

Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă, se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Puncte de prim-ajutor activate în perioadele cu temperaturi caniculare

În urma temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul județului Timiș, începând de mâine, 24.06.2021 se dispune constituirea unui număr de 5 puncte de acordare a primului-ajutor, care sunt amplasate în următoarele locații:
Timișoara
►Oficiul Poștal nr.1 – B.dul Revolutiei 1989 nr.2;
►Opera Română Timișoara – Agenția de bilete, Strada Mărășești, nr. 2;
►Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. 1, pe strada 1 Decembrie nr. 90;
►Piața Iosefin din Timișoara;
Lugoj
►Vis-a-vis de Poliția Municipiului Lugoj, Piața Iosif Constantin Drăgan.
Cele 5 Puncte de acordare a primului-ajutor sunt asigurate de personal din cadrul școlilor postliceale de specialitate și Societății de Cruce Roșie Timiș.
Facem precizarea ca aceste puncte de prim-ajutor nu se substituie controlului medical de specialitate și consultațiilor la cabinetul medicului de familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.