ASU Politehnica a câştigat amicalul cu reşiţenii lui Dan Alexa. Alb-violeţii au...

ASU Politehnica a câştigat amicalul cu reşiţenii lui Dan Alexa. Alb-violeţii au folosit nume noi pe „Dan Păltinişanu”

0
DISTRIBUIȚI

ASU Politehnica a câştigat al treilea joc de pregătire susţinut în această vară. A fost un 2-0 cu retrogradata în „C” CSM Reşiţa, formaţia cu speranţe la revenirea în „B” sub comanda lui Dan Alexa. Denis Radu şi Sebastian Serediuc, jucător sosit la alb-violeţi de la CFR Cluj, au marcat golurile gazdelor pregătite de Dorin Toma.

Alexa a preluat Reşiţa în „C”, dar cărăşenii au speranţe că vor continua tot în „B” şi au realizat câteva transferuri interesante. În weekend rosso-nerii erau încă subţiri numeric aşa că jocul-test de la Reşiţa dintre cele două a fost anulat. Astfel, ASU Poli a avut până azi un singur adversar în teste, Pobeda, de care trecuse cu 4-1, dacă nu luăm în calcul şi jocul-şcoală cu juniorii (scor 5-0) de sâmbătă.

La fel ca în precedentele amicale pentru ASU Poli a deschis scorul şi iarăşi devreme, Denis Radu, puştiul din banda dreaptă a profitat acum de o pasă în careu de la Zaluschi după ce Axente a recuperat un balon în faţa portarului. Atacantul timişorenilor a irosit apoi şansa unui 2-0 rapid. Putea fi şi 1-1 din minutul 33, dar Călin Cristea, proaspăt achiziţionat de bănăţenii de munte, a irosit lovitura de pedeapsă obţinută de V. Munteanu în duel cu Mera.

În partea secundă alb-violeţii au schimbat treptat liniile şi „americanul” Haţegan s-a remarcat cu o minge reluată în bară (min. 65). Tot el a pasat lung în minutul 80, când D. Andrei a trimis ideal în faţa porţii pentru Serediuc, noul atacant al timişorenilor. Acesta are 21 de ani şi în sezonul trecut a fost împrumutat de CFR la Unirea Dej, cu care a promovat în „B”. Toma a mai şi testat un jucător nou cu ocazia acestui joc de pe „Dan Păltinişanu”. E vorbade mijlocaşul lateral Bogdan Cuibari (Jiul, 23 ani). În continuare cu timişorenii se pregătesc: Luchin, Haţegan, S. Costea şi Trancă. Portarul Popeţ, sosit în probe de la ACS Poli, s-a accidentat.

Următorul joc al lui ASU Poli va fi peste graniţă, sâmbătă, de la ora 11.00, în fief-ul celor de la OFK Kikinda.

ASU Politehnica: Păduraru – Jurj, Mera, Scutaru, Pamfile – Ignea – Radu, Bîrnoi, Zaluschi, S.


Costea – Axente. Au mai intrat: Devenish-Meares – Sofran, Luchin, Bocșan, Oanea, Trancă, Manea, D. Andrei, Hațegan, R. Rus, Serediuc și Cuibari. Antrenor: Dorin Toma.

CSM Reșița: Micu – Hreniuc, Avram, Franck Toukam – Breșneni – Szijj, Cristea, Jorza, Fota – Cristodulo, V. Munteanu. Au mai intrat: Zimmermann – Velcotă, Niță, Drăghiceanu, Ivașcu, Mihali, Veka, Urs, Patrick și Budin. Antrenor: Dan Alexa.

“Important nu este rezultatul, important este faptul că nu avem jucători accidentaţi. Suntem la finalul cantonamentului şi am ieşit cu acest joc, în care deja am crescut numărul de minute la unii jucători, la 60 de minute, la alţii 45 şi 30. Vom compensa în jocul următor la ceilalţi jucători. Dar per ansamblu a fost o pregătire bună şi un joc destul de bun, în care s-a văzut foarte mult oboseala fizică şi psihică pe care o avem în acest moment. Mai sunt încă unii jucători în teste. La unii am luat deja decizia, dar la ceilalţi o vom lua sâmbătă, suntem încă în căutări, mai avem nevoie de trei jucători pentru a avea un lot cât mai competitiv şi numeric şi valoric. Şi sperăm ca cel târziu săptămâna viitoare să reuşim acest lucru, dacă nu, vom aştepta, perioada de transferuri este până în septembrie şi vrem să nu ne grăbim şi să luăm cele mai bune decizii asupra jucătorilor care vor face parte din lotul nostru”, a decalat Dorin Toma, ai cărui elevi au ieşit azi din cantonamentul de pe plan local.

Oaspeţii din Caraş încă au speranţe că pot rămâne în Liga 2, mai ales că există câteva grupări a căror prezenţă în noul campionat e cu semnul întrebării, precum Astra, care ar începe sezonul cu o penalizare de cel puţin şase puncte.

„Mă întorc cu drag aici. A fost un meci de pregătire, Politehnica a avut două viteze în plus faţă de noi. Suntem încă la început de pregătire, încă ne vin jucători, am avut 13 seniori practic în cadrul lotului. Am încercat să dau minute şi juniorilor. Una peste alta, Poli a arătat bine, a arătat ritm şi, într-un moment în care încep ei, pentru că încep şi foarte repede campionatul, arată bine. Sperăm la Liga 2, vedem mâine ce echipe se vor înscrie, avem speranţe, dar deocamdată suntem în Liga 3 şi nu depinde de noi. Trebuie să pregătim o echipă care să promoveze rapid şi asta e cel mai important … Plecăm mâine într-un cantonament în Serbia, pentru mine cel mai important e să facem un lot de 15-16 şi apoi să lucrez specific, am plecat târziu, dar asta e situaţia, e o stare de incertitudine, dacă începem în Liga 3 mai avem o lună şi jumătate”, a concluzionat Dan Alexa, tehnicianul reşiţenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.