Certificate false de vaccinare anti-COVID, pe piața neagră din vestul țării. Polițiștii...

Certificate false de vaccinare anti-COVID, pe piața neagră din vestul țării. Polițiștii au deschis un dosar penal

0
DISTRIBUIȚI

După ce un bărbat a vândut pe internet, de la începutul anului și până spre finele lunii aprilie, teste PCR negative pentru cei care aveau nevoie de acestea ca să meargă la serviciu sau să călătorească, a apărut un nou tip de fraudă.

Poliţiştii arădeni anchetează o posibilă fraudă cu certificate de vaccinare anti-COVID false.


Astfel de documente au apărut la vânzare pe internet.

Poliţiştii de la serviciul de investigare a criminalităţii economice au deschis un dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale, totul sub coordonarea unui procuror. Totul a început după ce pe câteva grupuri de pe reţelele de socializare unde erau furnizate oferte de vacanţe, ar fi apărut propuneri de vânzare a certificatelor digitale, necesare pentru părăsirea ţării.

Documentele erau primite doar după ce tranzacţiile erau efectuate, relatează observatornews.ro.

Pentru mai multă credibilitate, cel care a făcut postarea a scris că lucrează la Spitalul Judeţean din Timişoara, secţia ATI. Cei doritori erau sfătuiţi să trimită un mesaj privat, iar apoi să urmeze toţi paşii indicaţi pentru eliberarea documentului. Datele personale ale doritorilor erau trimise pe WhatsApp, moment în care aceştia primeau un mesaj de confirmare pentru înrolarea în registrul electronic de vaccinare.

Câteva minute mai târziu, persoanele înregistrate primeau o captură de ecran unde se putea vizualiza certificatul digital, dar şi contul unde trebuia făcută plata pentru acest serviciu, în valoare de 100 de euro. Varianta pentru tipărire era furnizată doar după înregistrarea plăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.