Pompierii, solicitați de urgență la spitalul Casa Austria din Timișoara

Pompierii, solicitați de urgență la spitalul Casa Austria din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Un miros de plastic ars, urmat de declanșarea alarmei de incendiu, a stârnit panică astăzi la Casa Austria, parte din Spitalul Județean din Timișoara.

„În urma unui apel la 112, astăzi, la ora 11:18, am fost anunțați de prezența unui miros de plastic ars, fără degajări de fum, la Spitalul Casa Austria, secția de arși, cu declanșarea alarmei de incendiu.


La fața locului s-au deplasat de urgență 28 de pompieri cu patru autospeciale de stingere, două autoscări de lucru la înălțime, un echipaj SMURD TIP B, o autospeciala de transport personal și victime multiple și un echipaj CBRN”, a transmis ISU Timiș.

Din fericire, alarma a rămas fără urmări. „În urma recunoașterii efectuată la fața locului, nu se confirmă mirosul. De asemenea, în urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN, nu s-au identificat depășiri ale valorilor normale. În continuare se fac verificări pentru a identifica cauza declanșării alarmei de incendiu”, mai spune mesajul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

UPDATE ISU Timiș a transmis că, în urma cercetărilor efectuate în zona indicată, precum și în tot spitalul, nu au fost identificate focare sau urme de incendiu. De asemenea, echipajul CBRN a efectuat mai multe măsurători neidentificând depășiri ale valorilor normale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.