Spectacol inspirat de I.L. Caragiale, pus în scenă de Teatrul pentru Copii...

Spectacol inspirat de I.L. Caragiale, pus în scenă de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” aduce pe scena timișoreană spectacolul „Zaiafeturi”, inspirat din „Momente și schițe” de I.L. Caragiale, în regia Mădălinei Ghițescu Petre.

Spectacolul este realizat după un text clasic într-o variantă modernă, demonstrând – dacă mai era cazul – actualitatea celebrului dramaturg. Schițele alese pentru spectacol au fost „Căldură Mare”, „Lanțul slăbiciunilor”, „Justiția română” și „Vizită”, legate de personajul „Politicianului”, care, prin intervențiile sale, aduce în scenă, exact la momentul potrivit, viața politică românească, foarte actuală și pentru secolul XXI.

„Zaiafeturi, termen literar care caracterizează chefurile mari, cu lăutari, chiolhane şi ospeţe îşi propune să unească frânturi din opera caragialiană, de tip balcanic, adaptare după  «Momente şi schiţe» de Ion Luca Caragiale din «Căldură mare», «Lanţul slăbiciunilor», «Legea maximului», «Jalba tâlharilor din închisori» și «Vizită», precum şi cu inserţii din critica şi versurile scriitorului Ion Luca Caragiale, având ca scop primordial redescoperirea contemporaneităţii autorului pentru elevi şi adolescenţi. Proiectul este lipsit de fond muzical precum şi de efectele flamboiante binecunoscute secolului nostru, pentru  a concentra atenţia privitorului asupra comicului, a textului şi a situaţiei create de jocul actoricesc.


Un spectacol pilulă pentru esenţializarea literaturii române” sunt câteva din ideile referitoare la conceptual artistic, dezvăluite de Mădălina Ghițescu Petre.

Spectacolul, din a cărui distribuție fac parte Raul Bastean, Robert Copoț, Marko Adžić, Olivera Iovanovici și Raluca Grumăzescu, va avea premiera joi, 11 noiembrie 2021, de la ora 18:00, la sediul Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.