Politehnica, montată pentru primul meci „al supravieţuirii” cu FC Braşov. Nicu Croitoru:...

Politehnica, montată pentru primul meci „al supravieţuirii” cu FC Braşov. Nicu Croitoru: „Singura variantă e să ieşim învingători”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: sspolitehnica.ro

Politehnica Timişoara vrea să se salveze de la ruşinea de a retrograda, cel puţin sportiv, în „C”, prin câştigarea duelului de baraj în două manşe cu FC Braşov. Antrenorul Nicolae Croitoru are şi pentru prima manşă, de sâmbătă, absenţe din lot iar lipsa lui Cristian Scutaru este fără îndoială cea mai răsunătoare. Tehnicianul a explicat că absenţa experimentatului fundaş e din motive disciplinare.

Poli primeşte pe „Ştiinţa” Braşovul în turul barajului, care are o miză uriaşă, în condiţiile în care bănăţenii şi braşovenii nu se pot baza că Mediaşul şi/sau Clinceniul aruncă prosopul definitiv şi oficial.

„Suntem într-adevăr înaintea primei manşe, de fapt sunt cele mai importante două jocuri din acest sezon. Sunt două jocuri în care trebuie, nu neapărat să uităm ce a fost până acum, pentru că sigur că sunt lucruri din care trebuie să învăţăm, însă sunt două jocuri în care motivaţia trebuie dusă până la cel mai înalt nivel, spiritul de sacrificiu, spiritul de echipă şi, în care, singura variantă pe care o avem e să ieşim învingători… Sigur este presiune, dar la fel cum e la noi, la Braşov este presiune, sunt două jocuri cu miză foarte importantă, însă trebuie să trecem peste această presiune. Motivaţia trebuie să fie, aşa cum spuneam, la cote înalte, pentru că eu cred că avem de apărat un nume, avem de apărat un spirit, cel al Politehnicii Timişoara, şi cred că cu toţii trebuie să demonstrăm lucrul acesta”, a declarat Nicolae Croitoru, tehnicianul alb-violeţilor.

„Braşovul a avut rezultate foarte bune în jocurile din deplasare. Chiar şi ultima deplasare, la Tg. Jiu, au reuşit să o câştige cu 2-1, chiar dacă au evoluat cu un jucător în plus în mare parte din joc. Acasă, exceptând jocul cu Astra, nu au reuşit să câştige în acest sezon. Este clar că aceste aspecte ne arată că Braşovul e o echipă cu jocuri bune în deplasare, cu jocuri consistente. Şi cumva reuşesc să obţină rezultate pozitive”, a precizat Croitoru despre ardeleni, care au cunoscut un reviriment în primăvară.

Fără Scuti

Nicolae Sofran, Adrian Zaluschi şi Daniel Olariu nu sunt complet refăcuţi la alb-violeţi, în timp ce Cristi Scutaru rămâne exclus din lot. Nicu Croitoru a negat un conflict direct cu jucătorul, dar a explicat astfel lipsa lui din echipă: „El a avut nişte exprimări nefericite vizavi de staff, de persoane din conducerea clubului… expresii jignitoare la adresa anumitor persoane, şi lucrurile acestea nu sunt normale. Indiferent că sunt jucători, antrenori, staff, conducători, oricine ar fi. Decizia este luată până la finalul acestui sezon. Scutaru este din punctul meu de vedere un jucător emblematic pentru acest club. Eu m-am exprimat şi cu alte ocazii, la fel ca şi Alin (Ignea), la fel şi Mera, sunt practic jucători care au dus greul ani de zile, însă chiar şi în această situaţie eu cred că trebuie să existe anumite reguli care trebuie respectate”.

Croitoru nu s-a arătat deranjat de reacţiile galeriei din ultima perioadă, adăugând că „…toată lumea aşteaptă rezultate, e normal, şi atunci modul cum ei se manifestă este consecinţă a acestor rezultate slabe pe care noi le-am obţinut”.

„Să spălăm ruşinea…”

„Avem o dublă manşă foarte importantă cu Braşov, o echipă periculoasă în deplasare.


Sperăm să spălăm ce mai e de spălat din ruşinea că am ajuns la baraj. Să câştigăm ambele manşe şi să ştergem acest campionat pe care l-am făcut. Sperăm să ieşim învingători din această dublă manşă”, a spus şi mijlocaşul Alin Ignea, cel care a şi purtat banderola de căpitan în eşecul de la Iaşi, scor 1-3. Ignea subliniază că e într-adevăr cel mai important moment de când activează la alb-violeţi: „Este cel mai important, altă presiune e când joci la retrogradare, ai mult mai mult de pierdut decât când joci la promovare. La promovare, dacă n-ai promovat asta e. La retrogradare, dacă nu câştigi, ai retrogradat. E o presiune, dar trebuie să o ducem la capăt şi să spălăm sezonul ruşinos pe care l-am făcut până acum”.

„Din punctul meu de vedere au dreptate. Au venit în fiecare deplasare, ne-au susţinut, nu avem ce să le reproşăm lor. Ce să le reproşăm, că nu cântă? Oamenii au venit pe banii lor… fiecare poate să-şi spună părerea. Dacă au venit până la Iaşi pe banii lor, pe timpul lor, ce să le spunem? Că ei sunt de vină şi nu noi? …Trebuie să câştigăm dubla manşă cu Braşovul şi se şterge tot ce s-a făcut şi vedem ce va fi din vară! Nu mai avem la ce să ne uităm în spate… Nu mai avem ce să facem, măcar să le oferim această dublă manşă, să câştigăm şi vedem…”, a conchis Ignea despre relaţia cu suporterii.

Jocul tur al barajului Politehnica Timişoara – FC Braşov se dispută sâmbătă, 14 mai, de la ora 14.00 (televizat Digi Sport 1, Prima Sport 2), pe arena „Ştiinţa”. Un bilet la acest joc costă 20 de lei (intrare generală). Mai multe informaţii în link.

Optimism la Braşov

După evenimentele din ultimele două luni, ardelenii au toate motivele să fie optimişti. „Sunt două meciuri importante. Două finale. Sigur, ne pregătim normal, bine, cum ne-am pregătit şi până acum. Suntem încrezători, …băieţii s-au implicat foarte bine. Rezultatele au dovedit-o până acum. Chiar dacă nu am fost perfecţi şi nu i-am bătut pe toţi pe linie, cum ar fi vrut unii. Rezultatele sunt clar pozitive faţă de ce a fost în toamna trecută. Mergem cu încredere, cu multă personalitate şi vom juca. Sigur, întâlnim o echipă bună. Pentru mine e o surpriză că au ajuns să joace barajul. Dar prevăd două meciuri echilibrate, e clar că nu se va decide nimic după prima manşă. Suntem decişi să facem un joc bun, sigur să ne îndeplinim obiectivul, acela de a rămâne la Liga 2”, a declarat Călin Moldovan, „principalul” galben-negrilor.

Ardelenii au şi ei probleme de lot. Maric, Boţia, Andronic (exclus), Cheleş şi Gârbiţă (ultimul incert) sunt jucătorii pe care braşovenii nu vor miza probabil la Timişoara. FC Braşov e o echipă susţinută puternic de autorităţile locale, care au alocat şi recent fonduri impresionante, o susţinere care nu există pe Bega. Fosta Corona nu e însă pe placul tuturor suporterilor, galeria „Steagului” susţine formaţia din Liga 3 – SR Braşov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.