Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii are un nou director executiv

Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii are un nou director executiv

0
DISTRIBUIȚI

Ovidiu Megan, fost prorector al Universității de Vest și fost decan al Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, este noul director executiv (interimar) al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.

Megan a fost numit în unanimitate de membrii consiliului director, pentru o perioadă de trei luni luni, timp în care asociația va derula o procedură deschisă de selecție pentru această poziție.

„Ovidiu Megan are o experiență semnificativă în zona managerială, ca prorector al universității, decan al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor și director al Departamentului de Accesare și Implementare Proiecte din cadrul Universității de Vest Timișoara și director general al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Polul de Creștere Timișoara.


El este cunoscut și în domeniul organizațiilor non-guvernamentale, fiind unul dintre principalii organizatori ai Flight Festival, singurul festival de muzică, artă și tehnologie din țară. Are, de asemenea, o vastă experiență în domeniul atragerii de fonduri nerambursabile și sponsorizări”, a transmis Asociația TM 2023.

„Noul rol al asociației în ecosistemul titlului de Capitală Europeană a Culturii este unul extrem de important. Am convingerea că determinarea și expertiza lui Ovidiu Megan vor face diferența și vor valorifica cu adevărat potențialul asociației și titlului pentru oraș pe direcțiile strategice de comunicare, strângere de fonduri și voluntariat”, a transmis primarul Dominic Fritz, care este și președintele consiliului director al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.

Acum un an, Ovidiu Megan a fost numit de edilul-șef în funcția de director general al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de Creștere Timișoara”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.