Direcția 5 susține un concert la Timișoara în cadrul turneului național

Direcția 5 susține un concert la Timișoara în cadrul turneului național

1
DISTRIBUIȚI
Foto: Hard Rock Cafe București

Cu o carieră de peste 30 de ani și o mulțime de hituri ajunse la inimile fanilor, Direcția 5 va susține un concert la Timișoara, evenimentul fiind inclus în cadrul turneului național pe care muzicienii îl efectuează în această perioadă. Concertul din Timișoara va avea loc marți 7 martie de la ora 19.30 la Sala Capitol, unde muzicienii vor cânta piese vechi și melodii incluse pe albumul Minimal.

Pentru luna mai a acestui an formația Direcția 5 pregătește un concert special la București, într-un concert simfonic extraordinar, alături de o orchestră alcătuită din 40 de muzicieni.


„Seara de 19 mai va fi un moment extrem de special pentru Direcția 5. Rar în existența unei trupe se întâmplă un eveniment atât de magic, dar, când are loc, e pur și simplu excepțional. Pentru că îl trăiești intens și cu o mare emoție”, spune Marian Ionescu despre concertul care va avea loc la Sala Palatului.

Trupa a cărei poveste a început în 1991 se mândrește astăzi cu peste 40 de materiale de studio, compilații, albume live. Hituri precum „Povestea noastră”, „O fată ca ea”, „”Am nevoie de tine”, „Dacă ai ști” sau „La mulți ani” sunt printre cele mai fredonate piese de la noi. Membrii trupei Direcția 5 reușesc mereu să se reinventeze și să rămână fresh cu fiecare album pe care îl creează.

1 COMENTARIU

  1. Am fost la concert, din pacate trupa care canta chiar bine a fost „sabotata” de sunetul execrabil (la primele doua melodii nu s-a auzit solistul, dupa care la apostrofarile venite din sala au mai corectat ceva). Nu stiu de catre cine a fost asigurata sonorizarea, daca era al lor sau a salii Capitol, dar e mare pacat ca intr-un oras unde si asa nu se intampla mare lucru dpdv artistic sa te prezinti la un asemenea nivel scazut. Noroc cu publicul care a fost foarte ingaduitor si a intrat in atmosfera de concert. Relatarile mele sunt despre prima jumatate a concertului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.