Bani prin PNRR pentru restaurarea Castelului Huniade din Timișoara

Bani prin PNRR pentru restaurarea Castelului Huniade din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a semnat astăzi un nou contract prin Planul Național de Redresare și Reziliență – componenta turism și cultură, în valoare de 21.950.591,25 lei, pentru proiectul „Restaurarea obiectivului Castelul Huniade, azi Muzeul Banatului”, care va contribui la repunerea castelului în circuitul muzeal.

Potrivit proiectului, se vor realiza următoarele categorii de lucrări: restaurarea zidurilor și tavanelor prin aplicarea tencuielilor de finisaj după realizarea lucrărilor de consolidare și zugrăvelilor pe bază de vopsele silicatice; desfacerea completă a pavimentului din mozaic realizat la interior; refacerea pardoselilor, cu piatră naturală; restaurarea tâmplăriei din lemn – uși și ferestre; restaurarea feroneriei originare; restaurarea fațadei principale după finalizarea lucrărilor de consolidare; restaurarea scărilor din piatră de marmură din zona de nord-vest; refacerea și reabilitarea grupurilor sanitare existente în zonă; restaurarea decorațiunilor parietale descoperite cu ocazia releveului; montarea unor șenile pentru accesul persoanelor cu dizabilități și finisaje interioare.

Președintele CJT, Alin Nica, vorbește de încercărilelipsite de succes prin care, de ani de zile, se încearcă restaurarea castelului, de numeroasele probleme apărute în tot acest interval, dar dă asigurări că „prin obținerea acestor fonduri, îl vom repune, în sfârșit, în circuitul muzeal.


În acest mandat, am semnat contracte de finanțare în valoare de peste un miliard de lei, un record în istoria Consiliul Județean Timiș. Am atras fonduri europene, facem investiții majore, suplimentăm constant bugetul județului cu diverse surse de finanțare și mișcăm lucrurile pe direcția cea bună pentru județul Timiș”.

Proiectul prevede realizarea unui circuit muzeal cu pornire de la intrarea principală, aflată în partea de nord a edificiului, și prin intrarea secundară din partea de răsărit, pentru persoanele cu dizabilități se vor monta modele tactile ale exponatelor și panourilor, pentru ca acestea să poată obține informații referitoare la zonele vizitate, panouri informative în alfabetul Braille, pentru deplasarea în siguranță se vor monta covoare tactile, vor fi realizate instalațiile necesare și vor fi asigurate sursele de energie pentru funcționarea acestora de la momentul finalizării până la realizarea tuturor tronsoanelor și etapelor propuse prin proiect, fără a afecta valoarea culturală a monumentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.