O maşină a luat foc în timp ce circula pe DN 6, pe raza localității Teregova, din judeţul Caraş-Severin. Proprietarul a suferit arsuri după ce a încercat să stingă singur incendiul, înainte de sosirea pompierilor.
Incendiul a fost semnalat de către ceilalți participanți la trafic care au văzut flacără la compartimentul motor, moment în care conducătorul auto a oprit pe dreapta și a sunat imediat la 112.
Ajunși la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pompierii din Caransebeș au constatat că incendiul se manifesta generalizat la întregul autoturism.
Până la sosirea pompierilor, proprietarul a încercat să stingă incendiul și a suferit arsuri ușoare la membrele superioare, fiind preluat și transportat la spital de către ambulanța SAJ prezentă la locul evenimentului.
În urma incendiului a ars autoturismul în totalitate. Cauza probabilă o constituie scurtcircuitul.