
Fostul internaţional a fost anunţat astăzi ca nouă achiziţie de către Concordia Chiajna. Ajuns la 33 de ani, Gabriel Torje s-a pregătit din postura de jucător liber de contract cu revelaţia timişeană CSC Dumbrăviţa, aflată tot în eşalonul secund, şi alb-verzii de lângă Timişoara aveau ceva speranţe, mici, ce-i drept, că îl vor putea înregimenta.
Torje a îmbrăcat echipamentul dumbrăviţenilor, dar a stat doar în tribune la jocul de campionat cu Viitorul Pandurii (scor 1-1), disputat la Ghiroda. După acel meci, antrenorul Cosmin Stan era realist şi spunea despre eventualul transfer al experimentatului mijlocaş, următoarele: „Torje doar se antrenează cu noi. Prin Zaluschi, a apelat la mine și m-a întrebat dacă se poate pregăti cu noi, iar eu am fost de acord. Sigur că mi l-aș dori, un jucător cu o grămadă de meciuri în naționala României. Dar să fim serioși! Probabil el își va găsi o echipă unde va primi un salariu mare”.
Salariul cerut de „Torjinho” pare să nu fi o fost problemă pentru Chiajna, grupare care vrea să revină în elită deşi a avut diverse probleme în ultima perioadă, inclusiv prin faptul că primarul Minea a fost trimis în judecată de DNA tocmai pentru finanţarea nelegală cu bani publici a clubului de fotbal în perioada 2007-2021.
În ultima perioadă cariera lui Gabi Torje a intrat într-un con de umbră.
El nu a mai fost selecţionat de ani buni la echipa naţională şi a evoluat ultima dată în eşalonul al doilea din Turcia, la Gençlerbirliği, unde a marcat două goluri în nouă partide în partea a doua a sezonului trecut. După o perioadă scurtă fără club, în această vară şi început de toamnă, Torje a ales să joace în alb-verde, dar culmea, la o altă formaţie „comunală”, cea lipită de capitală. Într-o altă perioadă fără club, fotbalistul timişorean s-a antrenat şi cu Ripensia, când roş-galbenii erau şi ei în „B”.
Chiajna e pe 8 în Liga 2, cu opt puncte, trei mai puţine decât Dumbrăviţa, care se află pe 5 (loc de play-off), dar care nu are drept de promovare din cauza formei de organizare.