SCM Timişoara a mai transferat un baschetbalist sârb. A evoluat la Galaţi...

SCM Timişoara a mai transferat un baschetbalist sârb. A evoluat la Galaţi în stagiunea trecută

0
DISTRIBUIȚI
Foto: ABA League

SCM Timişoara a adus un nou jucător în echipa de baschet masculin. Sârbul Luka Mitrovic, de la CSM Galaţi, evoluează pe poziţiile 1 şi 2 şi a fost adus pentru a completa lotul în condiţiile în care „leii” nu vor putea miza pe un alt jucător străin în perioada următoare din motive medicale.

Mitrovi se va afla la al doilea sezon în România, are 27 de ani (născut la 17 septembrie 1996) şi măsoară 1.91 m.


A mai jucat pentru Smederevo, Dunav Banovci (ambele din Serbia), Enosi Kavalas (Grecia), KK Vrsac, Mladost Zemun și OKK Belgrad (toate din Serbia).

Sezonul trecut a evoluat în 31 de partide pentru CSM Galați, în 28 fiind titular. Mediile sale au fost de 14,45 puncte, 5 pase decisive și 2.13 recuperări/meci. A înscris cel puțin 20 de puncte pentru echipa de la Dunăre de opt ori. 

„Transferul s-a realizat pentru că echipa noastră va avea un program încărcat cu începere din această lună. , dar și pentru că Djordje Dimitrjevic va absenta o perioadă de aproximativ două săptămâni, din cauze medicale. SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara joacă următorul meci miercuri, 11 octombrie, ora 19.00, acasă, cu CSM Corona Brașov”, se arată în comunicatul celor de la SCM. „Leii” au început sezonul intern cu două victorii şi joacă pe 11 octombrie, de la ora 19.15 (Digi), acasă, cu CSM Corona Braşov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.