Accident în lanț pe o stradă din Timișoara, produs de un șofer...

Accident în lanț pe o stradă din Timișoara, produs de un șofer beat și drogat UPDATE Șoferul vinovat este polițist local la Dumbrăvița

0
DISTRIBUIȚI

Accident de circulație, joi, la primele ore ale dimineții, pe strada Gheorghe Adam din Timișoara. Un șofer băut și drogat a lovit o mașină, care a fost proiectată într-un alt autoturism.

„Un bărbat în vârstă de 53 de ani a condus un autoturism pe strada Gheorghe Adam dinspre strada Simion Bărnuțiu, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 48 de ani, care ulterior a fost proiectat pe sensul opus de circulație într-un alt autoturism condus de o femeie în vârstă de 34 de ani.


În urma impactului dintre autoturisme, au rezultat doar pagube materiale. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că bărbatul în vârstă de 53 de ani avea o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest și au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice”, a transmis IPJ Timiș.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

UPDATE Șoferul care a condus băut și drogat și a provocat accidentul este polițist local la Dumbrăvița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.