Rabin al comunității ebraice din Timișoara mai bine de jumătate de secol, Ernest Neumann s-a născut la 12 ianurie 1917 în mica localitate bihoreană Ceica, unde tatăl său, Wilhelm Neumann, era administratorul unei mici fabrici de gheață și a unei prese de ulei.
Familia sa ducea o viață religioasă, fără a fi ultraortodoxă, în schimb s-a preocupat îndeaproape de educația copilului. Vorbea de mic maghiara, româna idiș, și încă de la vârsta de patru ani a învățat să citească și să scrie în ebraică. A urmat clasele primare în localitatea natală, iar apoi gimnaziul izraelit ortodox din Oradea, unde a luat și ore de Talmud. Și-a continuat studiile la liceul român unit „Samuil Vulcan” din Beiuș și s-a clasat pe primul loc la examenul de bacalaureat, din cei 50 de absolvanți.
Părinții lui nu erau foarte înstăriți, dar l-au sprijinit pe fiul lor să-și continue studiile la Institutul Seminarului Rabinic Superior din Budapesta, și, în paralel, la universitatea „Pázmány Péter”, unde a studiat filosofia, limbi semite și istorie orientală, susținându-și apoi lucrarea de doctorat intitulată „Despre istoricul creației”, cum este prezentată în Hagada și devenind, în 1949, doctor în filologie și istoria antică.
Profesor și rabin la Timișoara
După Diktatul de la Viena a reușit să ajungă de la Budapesta la Beiuș cu ajutorul unor contrabandiști și a locuit apoi o vreme la București, la sora lui. La o lună după rebeliunea legionară, a ascultat la Templul Coral o cuvântare a șefului rabin de atunci, Alexandru Șafran, care l-a marcat profund și l-a determinat să-și asume misiunea de rabin.
A venit la Timișoara în vremuri foarte grele și intrat în serviciul comunității în aprilie 1941, unde postul de rabin era vacant. La vremea respectivă, comunitatea ebraică din Timișoara număra în jur de 13.000 de membri și avea mai multe sinagogi și școli. Ernest Neumann lucra atât ca rabin la sinagoga din Fabric, cât și ca profesor la Liceul Israelit și ziarist. La liceu, tânărul rabin preda religia într-un mod deosebit de atractiv, și-a inițiat elevii în cultura și limba ebraică, a predat Biblia ca istorie și operă filosofică și istoria evreilor și era foarte iubit de elevii săi. Clasa lui edita și un ziar iar în orele de dirigenție erau discutate articolele elevilor și li se aduceau îmbunătățirile necesare.
După instaurarea dictaturii antonesciene a fost trimis într-un lagăr de muncă forțată, la Filiași, dar în urma intervențiilor Comunității, a fost eliberat după două săptămâni și a continuat să țină îndrăznețe predici de încurajare pentru conaționalii săi în toate templele, îi îmbărbăta pe orfani și familiile rămase fără bărbații deportați la muncă silnică, despre care cei rămași acasă nu mai aveau nici un fel de vești.
S-a căsătorit în 1948 cu Edith Fuchs, originară din Sighet, care fusese deportată împreună cu familia ei la Auschwitz și unde și-a pierdut părinții și doi frați. L-a cunoscut pe Ernest Neumann la Timișoara, într-un cerc de prieteni, și a fost cucerită de tânărul care-i recita poezii și îi vorbea de iudaism și politică. Nunta a avut loc la sinagoga din Fabric, în prezența a aproximativ 2.000 de oameni.
Ernest Neumann: „Căutați binele, și nu răul, ca să trăiți!”
La 1 septembrie 1949 a devenit prim-rabinul comunității evreiești neologe din Timișoara, iar în anii următori, în care organizațiile și activitățile sioniste au fost interzise, a menținut viața comunității prin serviciile divine din sinagogă și prin cursuri de limbă și de istorie a evreilor, fiind extrem de atașat de întreaga comunitate.
Mulți evrei au ales să emigreze și în măsura în care i-a stat în putință i-a sprijinit pe cei care doreau să plece dar rabinul Neumann a ales să rămână în România. Era un om plin de viață, punea pasiune în tot ceea ce făcea, fiind un catalizator al întregii vieți evreiești din Timișoara.
Ținea predicile cu o mare influență asupra credincioșilor, în limba maghiară sau română, la templul din Fabric.
A fost totodată, un adept al ecumenismului, fiind în relații foarte bune cu ceilalți capi ai bisericii din Timișoara. Era un apropiat al mitropolitul Nicolae și al episcopului catolic Sebastian Kräuter, cu credința ca „prin mijlocirea credinței în același unic Dumnezeu, să facem pe toți păstoriții noștri să devină o familie unitară, ținând seama de adevărul evidențiat de profetul Maleahi: «Oare nu avem cu toții același Părinte ceresc, oare nu același Dumnezeu ne-a creat pe toți?»”. Motto-ul său a fost o frază a profetului Amos: „Căutați binele și nu răul, ca să trăiți”.
Peste șase decenii alături de comunitatea ebraică din Timișoara
După 1989, până la sfârșitul zilelor sale, și-a dedicat tot mai mult timp comunității, din ce în ce mai puțin numeroase și îmbătrânite. A asigurat asistență socială pentru membrii comunității, prin grija sa se țineau diferite întâlniri sau conferințe extrem de interesante, exista un cor, el însuși a ținut cursuri de religie și limbă.
La comunitate existau programe săptămânale, inclusiv pentru copii, exista și o sală de rugăciune. Rabinul Neumann venea când copiii aveau cor iar duminica ținea ore de ebraică la comunitate, fiind același dascăl deosebit, ca în anii tinereții. Credea într-un rol superior al existenței: „să nu trăim sub imperiul lui «carpe diem», să nu ne închidem în carapacea unei vieți înguste, egoiste. Acolo unde e o lacrimă, să căutăm să o uscăm. Să încercăm să aducem un surâs pe chipul semenului nostru. Să nu ne răzbunăm, să iertăm, dar să nu uităm vreodată nedreptățice ce ni s-au făcut”.
S-a stins din viață în anul 2004, după ce a trăit în mijlocul comunității ebraice din Timișoara mai bine de șase decenii
A rămas în amintire nu numai ca un părinte al comunității ci și ca o importantă personalitate a orașului și nu numai, un om jovial dar care impunea respect, un înțelept cu mintea vie și o memorie prodigioasă, un om deschis dialogului. A fost un mare umanist, înzestrat cu o vastă cultură, un model de spiritualitate care i-a adus respectul celor care au avut privilegiul de a-l fi cunoscut.
Surse foto: bjt2006.org, baabel.suprapus.ro, banaterra.eu
