4,4 milioane lei ai grupării Mann, scoşi de sub sechestrul DIICOT printr-o...

4,4 milioane lei ai grupării Mann, scoşi de sub sechestrul DIICOT printr-o sentinţă comercială

4
DISTRIBUIȚI

Peste patru milioane de lei dintr-un cont pe care DIICOT a pus sechestru asigurator, în dosarul în care investighează  fraudarea blind_justicegrupului Aton de firmele controlate de controversatul om de afaceri Nicolae Mann, au fost „teleportaţi” în alt cont printr-o sentinţă a judecătorului sindic Casiana Seculi. Vă reamintim că procurorii DIICOT au început urmărirea penală împotriva mai multor persoane administratori sau acţionari ai unor firme controlate de Mann, acuzaţi că au pus la cale fraudarea firmeleor din grupul german cu 75 milioane de euro prin emiterea unor bilete la ordin  emise fără nici un suport şi printr-o amplă acţiune de “căpuşare”. Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator pe un cont al firmei Euromobille SRL de la Banca Transilvania, în care erau peste 4,4 milioane lei. Ulterior, reprezentanţii firmei au încercat în instanţă sub diverse forme să obţină ridicarea sechestrului, dar toate instanţele le-au respins cererea. În mai, Înalta Curte da Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în acest sens, în motivare arătând că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite la sesizarea Procurorului General al parchetului de pe lângă această instanţă a statuat prin decizia nr.71 din 15.10.2007 că în cursul urmăririi penale procurorului îi revine competenţa de a soluţiona plângerea formulată(…) cum în prezenta situaţie, cauza se află în cursul urmăririi penale, competenţa de soluţionare a plângerii împotriva măsurii asiguratorii instituite în baza art.163 Cod procedură penală revine procurorului ierarhic superior celui care prin ordonanţă a dispus măsura contestată, o astfel de plângere adresată direct instanţei fiind inadmisibilă”.

Cu toate acestea, banii din contul pe care DIICOT a pus sechestru au fost „teleportaţi” printr-o decizie a Tribunalului Timiş, unde se judecă insolvenţa firmei Euromobille.


Nicolae Mann şi apropiaţii săi au reuşit să obţină controlul asupra adunării creditorilor, invocând datorii de zeci de milioane de euro pe care Euromobille SRL le-ar avea de achitat, în baza unor promisiuni de vânzare extrem de suspecte în care se angajau să vândă firme în care nu au fost niciodată asociaţi sau terenuri care erau deja în proprietatea firmei. La ultimul termen, administratorul judiciar a cerut instanţei să dispună Băncii Transilvania deblocarea conturilor firmei Euromobille şi transferarea banilor în contul de insolvenţă. După ce constată că există sechestrul instituit de DIICOT, judecătorul sindic Casiana Seculi a admis transferarea banilor, în motivare arătându-se că manevra” nu presupune punerea banilor aflaţi în acest cont la dispoziţia debitoarei, pentru a se putea vorbi de sustragerea acestora de sub măsura asiguratorie instituită, ci mutarea lor în contul de insolvenţă, sub controlul şi supravegherea organelor ce aplică procedura, în vederea tocmai a reparării prejudiciilor cauzate creditorilor debitoarei aflată în insolvenţă(Euromobille, n.a.), dar prin procedura concursualăă instituită de legea specială”. În septembrie 2009, când una din firmele controlate de Mann, Prompt Selling a executat unul dintre biletele la ordin care au dus la începerea anchetei de către procurorii DIICOT, utilajele sechestrate de la grupul Aton Transilvania au fost date în custodie firmei Exim Agro Ovis MPS Fibiş, reprezentată de Stelică Mălăeştean, un apropiat al lui Mann. Printre cei care reprezintă în diverse ocazii interesele Exim Agro Ovis MPS Fibiş se numără şi Ionel Seculi.

4 COMENTARII

  1. Draga domnule nimuric Botza. Chiar nu te-ai mai plictisit sa tot scrii „Investigatii senzationale” despre Mann? Esti mai ceva ca Dan Diaconescu! Sunt foarte curios cat ti-a fost promis sa-l faci troaca de porci pe Mann si pe familia lui pe site-ul tau nesemnificativ. Din pacate, nu mai exista remediu pentru tine. Salut

Dă-i un răspuns lui Lucas Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.