A început numărătoarea inversă pentru Final Four. Cine sunt adversarii ”leilor” din...

A început numărătoarea inversă pentru Final Four. Cine sunt adversarii ”leilor” din Banat

0
DISTRIBUIȚI

 BCT ORADEA02_resize

Timp de două zile, Timișoara va găzdui Turneul Final al Cupei României la baschet masculin. Orașul râvnește încă un trofeu adus de BC Timișoara, după Cupa adusă în Banat de BCM Elba în 2010. În calea visului alb-violet stau însă trei nume grele ale Ligii naționale, Gaz Metan Mediaș, U Mobitelco Cluj și CSU Ploiești.

”Lupii negri” de la Mediaș sunt adversarul cert din semifinală. Trupa pregătită de Marcel Țenter este singura formație din play-off care nu joacă într-un oraș reședință de județ. Cu investiții de la compania națională de gaz, Mediașul a reușit anul acesta să eclipseze formația din Sibiu. Ardelenii joacă într-o sală mică, dar au cel mai ridicat preț din țară la abonamente pentru un sezon, 250 de lei. De data aceasta, Mediașul nu va avea atmosfera de acasă în duelul semifinalei și va trebui să facă față presiunii de la Timișoara. ”Final Four-ul va fi echilibrat, un turneu frumos pentru fani. Eu cred că de mult nu a fost un Final Four atât de tare și sper să ne bucurăm în primul rând de un spectacol baschetbalistic foarte frumos și ca echipa mea să învingă”, a declarat Marcel Țenter despre Turneul final al Cupei. Așii din mâneca Mediașului sunt Zoran Krstanovic și Ivan Ivanovic sub panou, dar și Deven Mitchell, revenit după accidentare, bulgarul Ivan Lilov, conducătorul de joc Kyle Shilloh sau Slobodan Djunderski, cel mai bun pasator al echipei. Nu sunt de neglijat nici Titus Nicoară sau Andrei Mandache. Un alt avantaj al Gazului este că echipa a rămas în Timișoara încă de marți seara, după meciul cu Timba, și jucătorii pot fi mai odihniți. Alt argument pentru forța ardelenilor este și parcursul în forță din EuroChallenge, ajunși în a doua fază a grupelor competiției.

Clujenii, trecuţi prin foc şi pară

În cealaltă finală, se întâlnesc U Mobitelco Cluj și CSU Ploiești. ”Studenții” de la U sunt la rândul lor o formație foarte iubită la ei acasă, pe malul Someșului. În Sala ”Horia Demian” este de multe ori o atmosferă superbă, cu siguranță una dintre cele mai frumoase de la meciurile de baschet ale echipelor românești.


Acum două sezoane, ”U” a reușit să spargă hegemonia ploieștenilor în campionat. Atunci, investițiile de la Cluj, mare parte și din mediul privat, făceau ca jucătorii din ”inima Ardealului” să aibă parte de condiții la care alte echipe din România nici măcar nu visează, cum ar fi autocar făcut la comandă, cu distanță mai mare între scaune. Sezonul trecut a adus o tăiere de buget la U Mobitelco Cluj, dar nu atât de mare cât și-au dorit adversarii. Cu un antrenor vulcanic, dar și bun tactician, Niksa Bavcevic, alb-negrii au demonstrat că nu degeaba au stele pe echipament. Jucătorii de temut ai ardelenilor sunt fundașul Derek Wright, un jucător foarte atletic, extrema Hristo Nikolov, Sean Barnette, pivotul Dalibor Djapa, dar și Mihai Silvășan. Pentru Final Four, ”U” va avea parte și de un grup de fani care va veni să își susțină favoriții în Banat.

„Regele” încoronat de opt ori

Iar cei din urmă, CSU Ploiești, este echipa privită de adversari cu ură după dominația din campionatul intern. În ultimii nouă ani, Asesoftul lui Sebastian Ghiță, actuala CSU Ploiești, a câștigat de opt ori campionatul, instaurând practic un monopol prahovean. De-a lungul anilor, ploieștenii au ajuns să fie invidiați și puși la zid, pentru că multe echipe le reproșau că sunt favorizați de arbitrii. Publicul timișorean a gustat din ”cupa amărăciunii” unor finale pierdute cu echipa din Regat, nu mai demult decât anul trecut, când echipa antrenată atunci de Predrag Badnjarevic a pierdut fără drept de apel patru meciuri contând pentru finala campionatului. Este de notorietate că toate echipele speră să nu joace cu CSU Ploiești în play-off, iar anul acesta, soarta ingrată a făcut ca bănățenii să le fie adversarul din sferturi. Echipa pregătită de Vladimir Arnautovic se bazează pe doi români care au făcut istorie în campionate străine, Cătălin Burlacu și Virgil Stănescu, completați de mai tânărul Levente Szijarto, pe străini precum Vlahovic, Tica, Timermanis, lituanianul responsabil cu trițele, Miletic, Nyakundi și mai nou-venitul Mohammed. Ploieștenii vor avea parte de asemenea de galerie la Final Four.  Care va fi mare câștigătoare? Răspunsu îl vom avea duminică, după finala care începe la ora 18.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.