Un student la Biologie, în comă profundă după ce a căzut într-o...

Un student la Biologie, în comă profundă după ce a căzut într-o prăpastie de la 10 metri. Ce șanse de supraviețuire îi dau medicii

0
DISTRIBUIȚI

ambulanta-smurd-

Un tânăr de 22 de ani se zbate între viață și moarte, la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara, după ce a căzut ieri într-o prăpastie în timp ce se afla în Munții Țarcu, din Caraș-Severin.


El este din Cluj și este student la Institutul de Biologie. Împreună cu alți doi colegi, el strângea plante medicinale în masivul din Banatul montan. Băiatul a căzut de la o înălțime de 10 metri, iar colegii lui au sunat imediat la 112. Când au ajuns însă la fața locului, medicii l-au găsit inconștient. Rănitul a fost transportat la Timișoara cu elicoperul SMURD venit de la Craiova, pentru că cel care deservește Timișoara, din Arad, nu era disponibil. Potrivit medicului Dorel Săndesc, șeful ATI din cadrul Spitalului Județean Timișoara, tânărul este într-o comă profundă, de ultimul grad, și are “zero posibilități să scape”.

„Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a stabilit că echipa de biologi era compusă din trei membri şi  în timpul escaladării unui perete aproape vertical, cu trepte, fără echipament special, s-a produs căderea de la înălţimea de aproximativ 10 metri a lui T. ALEXANDRU, în vârstă de 22 ani, acesta suferind leziuni grave”, se arată într-un comunicat al IPJ Caraș-Severin. Polițiștii au precizat că, în acest caz, au deschis ancheta într-un dosar de securitate și sănătate în muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.