Brandul oaselor

S-a ales praful de „brandul politicii locale”, aşa cum se autorecomanda sfidător în faţa jurnaliştilor în vremea când era jupânul Timişului, pedelistul Constantin Ostaficiuc. Când am scris primul articol, în septembrie 2010, despre puturoasa afacere a firmei familiei sale Ornella Design cu Consiliul Judeţean Timiş, au curs râuri de dezminţiri „pe surse”. Pentru că, oficial, Ostaficiuc a preferat să joace cartea tăcerii. Aşa cum a făcut mai tot timpul cât a fost la putere – refuzând orice confruntare publică cu adversarii politici sau cu ziariştii incomozi şi preferând să meargă doar la emisiuni lejere ca un şpriţ de vară.

Tăcerea în care şi-a aranjat toate combinaţiile cu ai lui şi cu aşa zisa opoziţie i-a fost cel mai bun scut. Nici când a fost dovedit de ANI că este în conflict de interese şi a pierdut pe linie în instanţă, nu s-a lăsat.

A încercat să prostească pe toată lumea că va candida la europarlamentare, deşi legea este extrem de clară. Era disperarea de a dovedi că încă este unul dintre cei care mai contează, care are ceva de spus. Inevitabilul s-a produs, printr-un comunicat, Ostaficiuc fiind obligat să admită, în esenţă, că nu poate candida. Chiar dacă a îmbrăcat eşecul în vălul dragostei faţă de partid.

Abil în a-şi proteja imaginea, ani la rând, „Brandul” a pozat în politicianul cu greutate, mascând că nu a trecut niciodată de categoria „şi alţii”. Imaginea cu el pus la un colţ de masă de jupânii partidului din Arad a spus totul. Nu va rămâne nici măcar politic ceva în urma sa. Pentru că singurul său „produs” scos pe piaţă este Alin Popoviciu, etalon al demagogiei şi oportunismului portocaliu. „Brandul” de abia mai respiră politic şi un oscior din mulţii scheleţi care i-au rămas în dulap îi va fi fatal. Cine se va căţăra pe grămada de oase a „Brandului” este o întrebare cu răspuns deschis.