Povestea singurului sculptor român, după Brâncuși, care a avut lucrări expuse la...

Povestea singurului sculptor român, după Brâncuși, care a avut lucrări expuse la celebra Tate Gallery din Londra. De ce a cerut să fie înmormântat la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

5416532488_a316508af2_z

Cu ocazia zilei orașului, Timișoara va dobândi un nou cetățean de onoare, care va fi conferit cu această distincție post-mortem. Este vorba de artistul Paul Neagu, singurul sculptor român, după Constantin Brâncuşi, care a reuşit performanţa de a avea lucrări achiziționate și expuse de către Tate Gallery în Londra.

Timișorenilor artistul le e cunoscut drept autorul operei monumentale „Crucificare”, din Piaţa Victoriei. Neagu este renumit mai ales pentru sculptura sa, în cadrul căreia foarte cunoscut este ciclul de lucrări „hyphen”.

Născut în 1938, la București, și decedat în 2004 la Londra, Paul Neagu (artist plastic, pictor, desenator, grafician, sculptor, poet, profesor de artă) este înmormântat, din dorința sa expresă, la Timișoara. Considerat al doilea cel mai important artist plastic român după Constantin Brâncuși, Neagu s-a atașat de Timișoara în copilărie, când s-a mutat în orașul de pe Bega împreună cu familia. Aici a urmat liceul, apoi a absolvit Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București. Prima expoziție personală a fost la Galeria „Amfora” din capitală. În 1969 s-a stabilit în Marea Britanie de unde, după 1989, a revenit periodic în România.

Intrat în colecțiile British Museum, Tate Gallery, V&A sau Galeria de Artă Modernă a Scoției, unele dintre lucrările sale au putut fi admirate, în anii trecuți, prin grija Sorinei Jecza și a Galeriei Triade.


Acum, numele lui se regăsește și în colecția Muzeului de Artă din Timișoara, dar și a Muzeului de Artă Contemporană din București.

Criticii l-au considerat din start „un inovator, aflat pe filiația Brâncuși, Malevici, Gabo, mereu în căutare de noi forme de expresie și de noi concepții despre artă”.

”Paul Neagu este considerat a fi unul dintre cei mai enigmatici artişti britanici contemporani. A urmat o carieră complexă, fiind sculptor, pictor şi actant de performance. A educat câteva dintre elitele sculpturii britanice din ultimii 20 de ani, cum ar fi Anish Kapoor, Tony Cragg, Richard Deacon, Anthony Gormley şi Rachel Whiteread. Neagu a continuat să lucreze, mai ales să picteze, până în mai 2004, când problemele sale de sănătate au inceput să se agraveze. Opera lui Neagu este de talie universală şi foarte ambiţioasă. A expus în Japonia, SUA, Europa, dar nu a încetat să rămână apropiat de tradiţiile din România, unde a trăit primii 30 de ani din viaţă şi unde s-a format ca artist”, povestește criticul de artă Pavel Șușară.

Foto: Heartofthetornado.com, Flikr

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.