Mascații nu sună niciodată de două ori

Mascații nu sună niciodată de două ori

4
DISTRIBUIȚI

„Tradiționalii” baroni ai Olteniei și ai Moldovei nu mai sunt la fel de „tradiționali” cum se credea. Ani de zile, zona de vest a țării a trăit cu impresia că aici lucrurile se fac altfel, că aleșii de aici, prin prisma faptului că sunt născuți și crescuți în aceste locuri aflate cândva sub dreapta judecată austriacă, sunt mai curați. Totul a fost o iluzie optică, iar DNA a demonstrat că în spatele acestor „preacuvioși” se ascund aceleași dorințe de preamărire, îmbogățire rapidă și putere, la fel cum se întâmplă cu „frații” lor de la Olt sau Siret. Prima lovitură a fost dată chiar în inima Ardealului, la Consiliu Județean Cluj, cu liberalul Horea Uioreanu, a urmat Moloț de la Hunedoara. Acum „fruncea” a fost lovită în plin. Mândria, făloșenia, himera unei „politici altfel” în Banat au fost cu toate demontate.

„Simpaticul” Bojin, un personaj care a încercat întotdeauna să joace rolul gospodarului naiv, al omului simplu de la sat care reușește să gestioneze un întreg județ precum pe propria ogradă, cel care avea întotdeauna replici „neaoșe” la el, care își mulțumea și prietenii și adversarii cu „câta peșce”, cel care reușea în guvernarea PDL să își asigure continuitatea la Direcția Apelor Banat, a rămas ieri fără mască.


De fapt, ca să fim corecți, a rămas mască, în prima fază, atunci când a fost săltat de mascați (sic!), iar ulterior, fără mască, atunci când toată lumea a aflat ce caracatiță reușise se construiască în jurul său, pentru a-și asigura puterea și influența.

Aceste practici nu sunt o noutate pentru politica de pe Bega, doar că acum este momentul în care DNA acționează fără opreliști, fără presiunea politicii (cu un președinte jucător care vrea să facă mutarea supremă de „șah mat”, prin simpla neimplicare, a unui premier înfrânt, care trebuie să își facă igienă în partid și care, la fel ca Băsescu, o poate face, simplu, cu „mâna” DNA-ului), iar ceea ce de multe ori presa a scris, acum se adeverește. Le va veni rândul și altora. Sunt convinsă că, la acest moment, nu există vreun politician în Timișoara, care să fi deținut vreo funcție importantă și să se fi ocupat cu „măsluirea zarurilor”, să nu fie cuprins de panică. Și dacă au scăpat de data asta, în curând le va suna ceasul sau, ca să fim mai exacți, le vor suna mascații la ușă. Iar mascații nu sună niciodată de două ori. Ei sună o dată, după care dau buzna.

Scapă doar cine poate dovedi că e nevinovat.

 

4 COMENTARII

  1. Interesante opinii demne de educatia din perioada inchizitiei….Dar , totusi au trecut de atunci cateva sute de ani. Suntem in alt mileniu ! Concluzia articolului este, dupa parerea mea, absolut descalificanta. Cum adica ” Scapă doar cine poate dovedi că e nevinovat” ? Asemenea gandire nu ar trebuii sa-si gasesca adapostul pe un site atata de vizualizat, poate doar pe interiorul vreunui gard din ultimul catun de munte din Banat. ESENTA sistemului juridic romanesc si european este ca : ORICE PERSOANA ESTE NEVINOVATA PANA CAND ACUZAREA NU DOVEDESTE CA ESTE VINOVATA. Aceasta este esenta democratiei. E BINE DE STIUT !!!

  2. De cand exista |PSD, sub diversele sale forme si denumiri, a facut cel mai mare rau tarii. Analfabeti si hoti ordinari au facut regulile, au supt tara.
    Sigur ca de la olteni si mioldoveni a plecat, ca astia sunt asistatii sociali ai tarii si cei care vor pomeni si voteaza PSD.
    Dar hoti sunt si astia din vest ( Bojin, Falca etc)

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.