Realitatea e simplă: suntem un neam de netoți și gata. Să nu se simtă nimeni jignit. Generalizez cu toate regretele posibile, însă având în vedere numărul celor care chiar sunt așa, ajungem să ne spunem și restul.
Marea grijă a românilor, de ieri încoace, a fost că echipa de fotbal a pierdut meciul. Unii și-au aruncat lcd-tv-urile pe fereastră, le-au jucat în picioare în timp ce-și puseseră prietenii să filmeze. Mare bravură, să apară la televizor! Sunt șmecheri, suferă din toți rărunchii. Iar eu mă mir că Oana Lis a ratat momentul. (Sau poate că nu am văzut eu.) Apoi a mai fost nefericitul acela, cu câinele Afrodita, care a sunat la 112 amenințând că vrea sau că o să îl împuște pe nea Puiu. Sau Piți. Sau cum s-o fi numind individul. Nu știu fotbal, recunosc că nu mă prea interesează și că merg la meciuri rar, și atunci doar pentru atmosfera din tribune.
Dar sunt convinsă că nu e în regulă atâta ”suferință” și atâtea păreri despre cât și cum au jucat. Deși…
Deși nu pot să nu mă gândesc că dacă meciul ală de fotbal, de rahat, e marea problemă națională, atunci stăm bine. Doamne ajută! E ca și cum Arsenie Boca și-a făcut datoria și a rezolvat toate rugile cu care e asaltat în fiece secundă. Căci nu mai contează că a venit tornada și că a luat pe sus case, nu contează că nu avem asigurări la locuințe, și sute de oameni au rămas sub stele, vai mama lor. Nu contează că nici măcar în ceasul ultim nu înțeleg că era treaba lor să se asigure, atâta vreme cât a fost treaba celor pe care ei i-au ales să ne fure pădurile, să lase liber la defrișare, iar acum să se lălăie meritocratic și technocrat cu zero soluții.
Să ne înțelegem, niciunii nu-s mai buni ca alții. Iar noi suntem fix neamul de maneliști care ni s-a spus că suntem, iar când ni s-a spus ne-am ofuscat. Un neam în care ”Beyonce” șterge cu cârpa poarta din bare de inox, că ”vine Nicolaie”, adică Guță, să-și vadă plodul pe care l-a conceput cu mironosița necăjită că și-a distrus viața sexuală pentru că a făcut videochat, iar bărbații perverși și nesimțiți i-au cerut să întreprindă lucruri de care îi e rușine și care, pare-se, au marcat-o pe viață. Mi-e rău. Neuronii mei își fac seppuku.
Dovadă că sar de la una la alta…
E așa multă prostie în jur încât nu mai rămâne decât ca niște ”oameni de știință britanici” să cerceteze și să ne spună că e molipsitoare și că avem soarta pecetluită.
