Bărbat care fugea de polițiști pe un moped, oprit cu FOCURI DE...

Bărbat care fugea de polițiști pe un moped, oprit cu FOCURI DE ARMĂ. Vezi de ce a încercat să-i evite

0
DISTRIBUIȚI

pistol

Poliţiştii care efectuau activităţi de monitorizare a traficului rutier pe un drum judeţean din Ribiţa (județul Hunedoara) au pornit în urmărirea unui conducător de moped care nu a vrut să oprească la semnalul lor.

După câteva minute de urmărire, bărbatul şi-a abandonat vehiculul într-un şanţ şi a fugit pe un câmp de la marginea localităţii. Unul dintre agenţi a coborât din autospeciala de poliţie şi a pornit în urmărirea bărbatului, pe care l-a somat verbal să se oprească, acesta refuzând să se supună somaţiilor. După aproximativ jumătate de kilometru, bărbatul a fost prins, după ce poliţistul a folosit armamentul din dotare pentru a efectua două focuri de avertisment în plan vertical, transmite adevarul.ro.

„Conducătorul mopedului, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Brad, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,25 mg/l, alcool pur în aerul expirat.


Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.885 lei, atât pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice cât şi pentru faptul că nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.