Cine e de vină

Cine e de vină

0
DISTRIBUIȚI

Dezastru național – asta se întâmplă, în aceste zile, în țara noastră. Partidul de guvernământ ne-a demonstrat că întotdeauna se poate și mai rău, propunând pentru funcția de prim-ministru al României, țară membră NATO și UE, o persoană care spune că Iranul și Pakistanul sunt în Uniunea Europeană. Viorica Vasilica Dăncilă este, în mod evident, de pe altă planetă politică. Singura ei calitate incontestabilă este că îi stă foarte bine lângă Liviu Dragnea.

Dar nici măcar asta nu-i supără atât de tare pe români, ci că Viorica Dăncilă a fost acceptată de președintele Klaus Iohannis. O lovitură sub centură pentru cei care și-au pus speranțele în tăcuta figură mesianică.

Ce s-a întâmplat, până la urmă, în mintea președintelui? Trădare în numele propriilor interese (al doilea mandat), blat cu PSD-ul (pe cine poate păstra Iohannis?), slăbiciune de caracter? Dacă ne liniștim însă puțin și tragem aer în piept, putem vedea că lucrurile nu sunt atât de simple.

În primul rând, să nu uităm că decizia a fost anunțată după consultarea cu toate partidele.


Credeți că Ionannis a avut o revelație cu privire la un guvern (plus premier) pe care l-ar putea oferi, de exemplu, liberalii? Puțin probabil. Toate sondajele arată că, în cazul unor alegeri anticipate, procentele de la ultimele alegeri, pe care le-au câștigat en fanfare social-democrații, arată la fel. Or, PNL a făcut prea puțin, acum, să-și recâștige credibilitatea și să devină un lider al dreptei coagulate (care să includă, ca parteneri, USR și partidul lui Cioloș).

Desigur, nu e exclus ca lui Klaus Iohannis să-i fi fost frică de suspendare și să fi făcut o mică înțelegere cu Liviu Dragnea. În lipsa unei explicații concrete, orice este posibil. Însă dacă acum dăm vina pe acest președinte care și-a dinamitat șansele pentru următorul mandat prin numirea unei păpuși de paie într-o funcție crucială în stat, haideți să vedem ce a făcut fiecare dintre noi în duminica de 11 decembrie 2016. A, ați stat la căldură? Atunci să vă fie de bine. Asta e țara pe care o merită un popor din care nici jumătate nu s-a dus la vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.