Obiceiuri și tradiții păstrate de generații într-o zonă turistică mai puțin cunoscută....

Obiceiuri și tradiții păstrate de generații într-o zonă turistică mai puțin cunoscută. Povestea castelului pierdut la cărți FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Ţara Zarandului, aproape la fel de întinsă ca Maramureşul, este una din regiunile destul de puţin cunoscute ale României, deşi este o adevărată rezervaţie de vechi vestigii arhitecturale considerate astăzi monumente istorice, şi deopotrivă de obiceiuri şi tradiţii păstrate peste generaţii, care fac din întreaga zonă un spaţiu de basm.

Pivniţa din stâncă

Vechiul sat arădean Mocrea, care se află la câţiva kilometri de oraşul Ineu şi aparţine astăzi de acesta, este atestat încă din secolul al XII-lea şi menţionat în documente ca zonă viticolă din 1328. Nu departe de şosea, se găseşte, săpată în stâncă, pivniţa Rákóczi, o uriaşă pivniţă de vinuri amenajată încă din anul 1636, în timpul domniei lui Gheorghe Rákóczi I, care aparţinuse, probabil, domeniului viticol al principilor Transilvaniei.

Pivniţa are o adâncime de 60 de metri sub deal, este împărţită în mai multe compartimente şi are o capacitate de depozitare de până la 9.000 de hectolitri de vin. Vasele uriaşe au fost montate în interior, deoarece nu încăpeau pe uşă, iar pentru aerisire a fost prevăzut un sistem extrem de ingenios, prin găuri făcute în stâncă.

Moara cu noroc

O veche biserică de lemn din secolul al XVIII-lea a fost demolată şi în locul ei a fost construită între 1864 şi 1868 actuala biserică de piatră. Tot la Mocrea se află una din vestitele mori aflate pe Canalul Morilor, devenită celebră după ce se pare că ar fi fost sursa de inspiraţie a nuvelei lui Ioan Slavici, „Moara cu noroc”, unde poposeau toţi drumeţii.

Moara din hotarul Ineului, care nu mai macină de multă vreme, a devenit hanul „Moara cu noroc” şi a fost transformată într-un hotel care păstrează atmosfera de epocă dar este dotat cu tot confortul, are un restaurant care se laudă cu pregătirea mâncărurilor doar cu ingrediente naturale, ca pe vremea personajelor lui Slavici, şi dispune de trei săli pentru organizarea unor evenimente private sau publice, precum şi seri de folclor cu ocazia unor zile aniversare.

Castelul pierdut la cărţi

În 1803, domeniul Ineului, pe care se aflau mai multe sate, printre care şi Mocrea, a fost cumpărat de baronul Atzel Stefan, om de vază al imperiului, care a deţinut mai multe funcţii administrative, printre care şi pe cea de consilier regal. Pasionat de viticultură, el a amenajat pe domeniul său întinse culturi de viţă-de-vie. Fratele său, Atzel Alexandru, a construit aici, în 1834, un impozant castel, cunoscut astăzi sub numele de „castelul Solymossy”. Era considerat cel mai frumos castel din întreaga zonă, iar astăzi clădirea se află pe lista monumentelor istorice.

Castelul cu o arhitectură impunătoare, construit în stil neoclasic, cu coloane terminate în capiteluri şi decoruri simple şi drepte pe faţadă, este înconjurat de un parc cu specii rare de arbori, ca toate reşedinţele nobiliare de la ţară din acea epocă, unde se află şi o mică biserică de lemn. Castelul n-a rămas însă pentru multă vreme în proprietatea familiei căci un membru al acesteia, Petru, prefect şi comite al Aradului şi ctitor al bisericii din Mocrea, l-a pierdut la o partidă de cărţi şi a fost câştigat de baronul Solymossy Ladislau, un evreu trecut la catolicism care a fost înnobilat în anul 1877. Fiul său, Ludovic, s-a căsătorit cu fiica baronului Bohuş, proprietarul castelului de la Şiria şi al palatului din Arad care-i poartă numele, una din cele mai frumoase şi impozante clădiri secession din oraş, proiectată de vestitul arhitect Szántay Lajos.

După cel de-al doilea război mondial, castelul a fost naţionalizat de regimul comunist şi transformat în spital de psihiatrie. Arhitectura de secol XIX a fost păstrată dar ferestrele au gratii iar interiorul nu poate fi vizitat, în ciuda statutului său de monument istoric.

Patrimoniu valoros ignorat de autorităţi

Solymossy Ludovic a vândut în 1913 moara din Mocrea şi pământurile din satul vecin Iermata comerciantului Lowy Marcuz, care se stabilise la Mocrea de mulţi ani. El avea în comună o casă foarte trainică, o gospodărie foarte bine utilată şi prosperă, cu maşini agricole şi diferite utilaje fabricate de firme renumite din occident dar şi obiecte gospodăreşti făcute de meşteri locali, o prăvălie şi un birt, iar la un moment dat a cumpărat şi pivniţa de sub deal. În casa lui se mai aflau vechi obiecte de artă populară, toate perfect conservate, întregul inventar al casei alcătuind un valoros patrimoniu.

În anii interbelici a vândut casa cu toate bunurile unui ţăran român înstărit care a păstrat toate lucrurile din casă dar urmaşii acestuia nu a reuşit să găsească sprijin din partea autorităţilor pentru a pune în valoare patrimoniul cultural deosebit de valoros din casa de la Mocrea.

Izvorul vestit peste hotare

La Mocrea se află şi un izvor cu apă sulfuroasă,care este căutată nu numai de localnicii din localităţile învecinate sau de arădeni, ci şi în Ungaria sau Serbia. În ciuda mirosului urât şi a gustului nu prea plăcut, cei care se aprovizionează cu apa minerală de la Mocrea o fac pentru proprietăţile ei curative, ea fiind considerată benefică pentru boli digestive, litiaze biliare, infecţii urinare sau în cazul sechelelor după operaţii ale căilor urinare. Apa este recomandată, de asemenea, diabeticilor dar este contraindicată celor hipertensivi.

Surse foto: wikipedia.org, virtualarad.net, zigzagprinromania.com, arq.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.