Răzvan Munteanu este cunoscut ca solistul trupei The Weekend Bandits însă, dincolo de cariera sa muzicală, s-ar putea să îl știți de la protestele colectiv din Timișoara sau de la protestele împotriva exploatării gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice, de la la Dudeștii Vechi. Loc unde dealtfel a pus anul acesta bazele ineditului eveniment numit Embargo Fest. Sau ca actor – colaborator al Teatrului Merlin din Timișoara.
„Am cochetat cu muzica încă din copilărie, mi-a plăcut să cânt , să fredonez, iar între claselele 5 – 8 am făcut parte dintr-un cor de muzică la școala generală din Sânnicolaul – Mare. Mai apoi, în liceu mergeam la repetițiile formației Pyramid, îi mai ajutam ca backing vocal. Prima trupă am avut-o în clasa a zecea, ea se numea Trei Ochi Scoși. Am făcut câteva piese, dar nu am concertat niciunde. Prin clasa a 11-a am fost și DJ la Dudeștii Vechi. Pe vremea aceea toată lumea punea de pe CD-uri și eu am venit să pun de pe calculator. Se strângeau 2-300 de oameni în fiecare weekend. A fost o experiență interesantă, acolo am prins gustul de a fi în fața publicului“, își amintește Răzvan.
Chiar dacă a terminat Facultatea de Actorie, microbul „muzicii“ nu i-a dat pace, astfel încât după mai multe schimbări de trupe și componențe, Răzvan a devenit cunoscut ca și solist al formației The Weekend Band, alături de care a lansat nu mai puțin de șapte videoclipuri cu piese proprii.
„Toată viața am fost un bufon și un măscărici, de aceea am dat la actorie. Timp de patru ani m-am oprit cu muzica. După ce am terminat Facultatea am lucrat într-o televiziune și la un moment dat am fost invitat într-un garaj unde niște băieți cântau Stevie Ray Vaughan sau Jimi Hendrix. Atunci s-a născut trupa The Weekend Band, care mai apoi a devenit Eastquakers. După diverse schimbări de formule s-a născut și formația No Brains, după care am revenit din nou cu The Weekend Band. Ne-am dorit să fim o trupă de cover-uri, cântam Pink Floyd, Eros Ramazotti sau Guns N Roses și mai apoi am simțit nevoia să facem și compoziții proprii“, spune Răzvan.
Printre „găselnițele“ care au contribuit la succesul celor de la The Weekend Band s-a numărat și conceptul „History of Rock“, o poveste muzicală care i-a venit ca o mănușă actorului Răzvan Munteanu, care recunoaște că adoră să interacționeze cu publicul.
„History of Rock a fost un concept în care puneam într-o ordine cronologică hiturile ce le cântam. Fiecare melodie avea o poveste așa că am țesut o poveste în jurul lor. Concertele au fost bine primite, evident m-am folosit de experiența mea ca actor ca să creez o poveste mare. Dacă ești actor nu prea te ajută ca solist. Te ajută la momentul când interacționezi cu publicul, te ajută să fii dezinvolt. Carcateristica asta le lipsește multor soliști. Unii cântă perfect, dar atâta tot. Alții, ca Tudor Chirilă sau Horia Brenciu de exemplu, te impresionează cu show-ul și energia pe care o transmit. Eu nu am o voce extraordinară, dar cânt de actor ce sunt, iar lumea apreciează treaba asta. Din păcate în vremurile în care trăim contează mult mai mult show-ul decât linia vocala. Există efecte de voce, autotune. E nevoie și de show, de energie, emoție, stare“, spune Răzvan Munteanu.
Pasul de la cover-uri la compoziții proprii a fost unul firesc iar înainte de lansarea albumului de debut al celor de la The Weekend Band, care trebuia să poarte șăgalnicul titlu „Doi“, formația s-a destrămat. „Ne-am propus să devenim o trupă în adevăratul sens al cuvântului și împreună cu Alex Bejenariu ne-am apucat de compus piese. Urma să lansăm primul album, dar nu a mai fost să fie. Oamenii trec prin diferite etape ale vietii, unii fac copii, alții se căsătoresc, unii vor să emigreze în alte țări, altora nu le mai place ceea ce fac. Poate nici eu nu m-am mai aimplicat atât de mult în trupă, vroiam să fie o treabă mai lejeră. Am reușit să scoatem șapte videoclipuri, ne-am promovat la emisiuni naționale. Eram o trupă care mergea pe două fronturi: făceam bani din evenimente private și investeam sumele în piesele proprii, mergeam pe drumul de compoziții proprii. Nu mă așteptam la ruptură. Aveam discuții între noi, ca oricine. Aveam probleme, care le rezolvam. Dar s-a ajuns la un punct unde nu ne mai doream același lucru“, își amintește Răzvan Munteanu.
Printre experiențele inedite ale trupei s-au numărat și înregistrarea unor piese într-un studio din Novi Sad și a unei melodii în studioul lui Marius Moga. „Am învățat de la Marius Moga că producția este foarte importantă în 2018. Omul care împachetează ideea într-un produs vandabil pentru radio-uri . Am învățat și că nu contează atâta de mult cu ce înregistrezi piesa. Din punct de vedere tehnic. Dacă ai o idee fană, piesa va fi bună. Am mai înregistrat la Novi Sad, cu scule performante, de top. Spre deosebire de România, prețurile sunt mai bune la vecinii noștri. Acolo există o concurență mai mare. Am înregistrat într-un beci al unui bloc din Novi Sad și într-o arie de câteva blocuri distanță mai existau încă două alte studiouri. Când te gândești că în Timișoara nu prea avem studiouri cu scule de top“, spune Răzvan Munteanu.
„Nu există o rețetă privitoare la câți bani trebuie să investești într-o piesă“
Drumul de la o idee muzicală la un hit de succes este unul anevoios, neexistând nicio rețetă sigură de succes. Pentru ca o piesă muzicală să „prindă“ cheag, e nevoie de multă răbdare, iar aspectul financiar pentru promovarea unei piese este deasemenea pregnant.
„Nu există o rețetă privitoare la câți bani trebuie să investești într-o piesă. Noi am avut șapte videoclipuri, drumuri multe, o grămadă de acte și alte bătăi de cap. Merită? Păi investești bani ca să faci o producție, să-ți promovezi produsul. Dacă acesta e OK, teoretic o să vină o casă de discuri la tine să îți preia piesa și să facă bani de pe tine. În linii mari, un videoclip costă trei mii de euro, o înregistrare audio 1.500 de euro, iar în promovare trebuie să mai pui 500 de euro. Deci, îți trebuie să pui 5.000 de euro ca să lansezi ca lumea o piesă. Asta la Timișoara, căci la București sunt alte prețuri. Băgând acești bani, îi vei scoate pe viitor. Lumea vorbește de tine, ești activ. Devii artist, nu doar cineva care cântă cover-uri.
Nu cred că sufletul unui artist se poate hrăni doar cu cântat cover-uri“, spune Răzvan Munteanu.
În luna martie a acestui an, Răzvan a revenit pe scena muzicală alături de The Weekend Bandits (un nume care le-a fost sugerat de Marius Moga), unde alături de el se mai află indianul Benson Joel, americanul Francis B Mozes, basistul Mihai Toma și tobarul Alexandru Munteanu. „Am pornit pe același drum, avem cover-uri și vrem să compunem piese proprii, dar nu ne grăbim. Vibe-ul trupei e mult mai relexat. La The Weekend Band era un stres continuu, vroiam ca totul să iasă perfect. Adică să cântăm fără gherle. Publicul nu aude gherlele, te ia ca pachet, publicul nu știe că basistul a greșit o intrare sau că sunetistul nu a pus bas pe toba mare. Ne axăm mai mult pe show, pe felul în care orchestrăm piesele, mergem pe atmosferă. The Weekend Bandits e o trupă mai jazzy, mai funky. E o trupă cu mai multe valențe. E o trupă și mai colorată, că Benson e mai negru…Înainte eram mai încordat, mai stresat. Vroiam să deovedim că suntem vandabili, acum m-am mai relaxat. Mi-am dat seama că lucrurile trebuie să se întâmple de la sine. Încăpățânarea m-a ținut pe loc într-o perioadă“, spune Răzvan Munteanu.
„Eu cred că ar trebui organizate evenimente gratuite în proporție de 20 la sută iar restul pe bani“
Alături de activitatea sa ca solist, Răzvan s-a încumetat să intre și în „echipa“ organizatorilor de evenimente, fiind de părere că una din problemele scenei locale este promovarea. „Am fost managerul trupei The Weekend Band și am organizat câteva concerte și prin diverse cluburi din oraș. Anul trecut în toamnă am dat concurs la Primăria Timișoara pentru un post de inspector de specialitate la organizări de evenimente și timp de trei luni cât am activat acolo am contribuit la realizarea câtorva evenimente. Piața din Timișoara e supra saturată, dar publicul nu e niciodată de vină. Cel mai important este povestea evenimentului. Trebuie să creezi o poveste, să creezi un film, să existe o motivație. O problemă este promovarea. Ajung nume mari pe scene și lumea nu află sau află prea târziu. În zilelele noastre, marketingul și promovarea înseamnă tot. Nu prea există specialiști în promovare iar patronii de cluburi se zgârcesc în a investi bani în așa ceva. Eu cred că dacă ai un buget de 300.000 de euro, trebuie să investești cel puțin zece la sută din bani în promovare. Așa ajungi să aduci lume din Serbia și Ungaria la evenimente. O altă problemă este cea cu evenimentele gratuite. Sunt câteva evenimente de tradiție la care lumea trebuie să aibe acces . Pe gratis. Problema e ponderea. Eu cred că ar trebui organizate evenimente gratuite în proporție de 20 la sută, iar restul pe bani. Deocamdată, la noi, ponderea e exact invers, 80 la sută sunt pe gratis. Și asta e o problemă amplă, e un cerc vicios, e o discuție foarte amplă“, spune Răzvan.
În ceea ce privește pașii realizați de Timișoara în vederea titlului de capitală culturală europeană 2021, artistul continuă că nu există o corelare între instituțiile culturale mari, iar pentru a merge pe drumul cel bun este necesară o consultare a principalilor actori în scena organizării de evenimente culturale din oraș. „Am inceput bine la acest capitol. S-au pus niște forțe în mișcare și am obținut titlul. A urmat o perioadă de tatonare. S-au organizat multe workshop-uri, întâlniri, dezbateri, s-au tras concluzii. După care… nu s-a mai întâmplat mare lucru. Dacă se continuă așa, va fi un dezastru. Avem câteva probleme. Avem în instituții de cultură din Timișoara oameni care sunt la conducere din vremea comunismului. E foarte grav. E nevoie de o nouă generație, de o nouă viziune. Organizatorii de festivaluri n-au fost consultați deloc pe acest tărâm. Nu există o corelare de evenimente între instituțiile mari. Anul trecut au fost patru sau cinci festivaluri organizate deodată. Trebuie ca aceste instituții să-și facă planul pe un an și să se consulte. Trebuie chemate toate ONG-urile care organizează evenimente. E nevoie de o dezbatere cu actori, poeți, muzicieni. La noi, problema e că toata lumea vorbește de rău pe toată lumea. De vină suntem cu toții, fiindcă ca nu trecem peste orgolii“, spune Răzvan Munteanu.
Unul din motivele pentru care scena muzicală timișoreană merge „nu foarte bine“ este și faptul că bănuții acordați de autorități nu sunt împărțiți într-un mod transparent. Din această cauză, zona underground are parte de o serie de frustrări (mai mult sau mai puțin justificate) iar mulți oameni care au demonstrat că se pricep la organizarea de evenimente au parte de diverse „piedici“.
„E o tactică comunistă asta cu împărțirea banilor, cu avem o mie de lei și o sută de proiecte, le dăm la fiecare, să nu se supere nimeni. Există evenimente cu impact mare care trebuie finanțate corespunzător. Există o mână de oameni care fac evenimente de ani de zile și care au acces la banii publici mai ușor decât alții. Cu siguranță apar oameni noi, care se implică, își doresc… și pot face evenimente. De la muzică electronică până la teatru de stradă. Trebuie să existe o deschidere mai mare. Avem o problemă și cu lamentarea. Mai ales în zona de underground. Ei sunt dezamăgiți de sistem, nu au încredere în autorități și nici nu depun proiecte. Iar în acest caz, nu primesc bani. Desigur s-ar putea să nu primească bani nici după ce depun proiecte, dar dacă vrei să faci treabă, trebuie să te folosești de toate pârghiile pe care le ai. Lamentarea asta trebuie să se termine. Pe de altă parte, Primăria sau Consiliul Județean nu ar trebui să facă evenimente. Ar trebui să externalizeze serviciile, să apeleze la cei care au experiență în domeniu“, spune Răzvan Munteanu.
Cea mai proaspătă „poveste“ în care a fost implicat Răzvan Munteanu a fost prima ediție a festivalului Embargo Fest, desfășurat la Dudeștii – Vechi (locul de naștere al artistului), eveniment care a fost derulat cu sprijinul celor de la Asociaţia Sfera Timişoarei și care a atras peste 8.000 de plătitori în cele trei zile. Am fost curioși să aflăm cât de greu este să organizezi un festival „la sat“ și ce ne așteaptă pentru ediția viitoare a evenimentului.
„Embargo fest e o poveste frumos ambalată care are și substanță. Vine din anii ’90. Trăgând linie, a fost un succes, toată lumea a ieșit mai bine decât ne așteptam. Lumea de la sat e mult mai deschisă pentru așa ceva. Acolo nu se prea întâmplă nimic. În Timișoara ai un festival în fiecare săptămână și lumea are de unde să aleagă. Acolo nu e așa, îți faci timp și te duci. Impactul pentru comunitate e mult mai mare. În Timișoara e natural, lumea vine, se bucură, ia evenimentul ca atare. La sat un asemenea eveniment devine o sărbătoare. Și ca actor, când ieșim cu cei de la Merlin în orașe mai mici, copii sunt mult mai atenți. Copiii de la oraș sunt deja suprasaturați. Nu mai e așa spectaculos. Și pe partea muzicală e la fel. Pentru anul viitor încercăm să mergem la un alt nivel cu Embargo Fest. Vom avea patru zile cu patru scene. Vom aduce trupe din Serbia, Ungaria, Bulgaria și România. Vrem să aducem și un nume mare“, a conchis Răzvan Munteanu.
