Indiferent cât de obiectivi credem că suntem, toți avem, la un nivel sau altul, o înclinație spre una dintre părțile aflate în dicuție. Știi ce zic, o părtinire, acel „bias” despre care vorbesc atât de mult americanii când vine vorba de mass-media (poate a doua cea mai folosită expresie după „fake news”).
Pe vremuri, știrea era știre. Acum lucrăm fără termen limită, fără „deadline”, pentru că știrile curg 24 de ore din 24. Deadline-ul este tot timpul. Și, treptat, în această lume nouă în care tehnologia și rapiditatea comunicării a dus jurnalismul, știrile au început să nu prea mai fie știri, iar cel mai important aspect a devenit comentariul, dezbaterea în privința unui anumit eveniment sau a unei anumite informații. Iar aici cel mai important rol este jucat de acea înclinație despre care vorbeam, acel „bias”.
Nu mai avem jurnaliști care pun cap la cap informații timp de luni sau chiar ani întregi înainte de a oferi o dezvăluire.
N-are nimeni timp de asta când trebuie să umpli site-ul sau programul de știri cu material proaspăt 24 de ore din 24. Și atunci, chiar dacă n-avem informații concrete, chemăm „analiști”, sau „comentatori” care, în lipsa faptelor, pot doar să spună „pâi poate că înseamnă asta” sau „probabil că se va întâmpla asta”. Și pentru că ziua e lungă, urmează alți analiști și comentatori care comentează pe speculațiile celor dinainte, iar în acest punct deja nici nu prea mai contează informația concretă. Iar noi toți avem impresia că de fapt alea sunt știrile, dezvăluirile.
Toți suntem „înclinați” într-o parte sau alta, iar asta este scuza pentru a refuza responsabilitatea de a căuta adevărul, fie că acest mesaj este fățiș sau nu. În loc, s-au construit instituții bazate pe înclinații, fie că te uiți la Antena 3 sau B1 TV, sau care-o fi. Vorbesc despre ce se întâmplă dintr-o perspectivă sau cealaltă, iar modul lor de a elimina „înclinarea” e să invite pe cineva din dreapta și pe cineva din stânga pentru a discuta pe oricare ar fi subiectul zilei. Ideea fiind că tu, ca un judecător, vei asculta varianta dreaptă și varianta stângă și astfel vei determina care este adevărul. Însă lucrurile nu funcționează așa. Pentru că acei oameni au fost cooptați de entitățile pe care le reprezintă nu neapărat pentru abilitatea lor de a înțelege adevărul, ci pentru abilitatea de a reprezenta punctul de vedere al entității respective. Ambii îți oferă o versiune distorsionată a adevărului. Iar tu, fie că ești conștient de asta sau nu, ai o înclinație spre unul dintre cele două puncte de vedere. Iar dintre cei doi sau patru sau cinci oameni care dezbat, avem tendința de a asculta și accepta doar lucrurile care ne sprijină propria concepție, iar cele care ne contrazic nici măcar nu le auzim.
