Serviciu de transport gratuit destinat persoanelor cu dizabilități, la Timișoara

Serviciu de transport gratuit destinat persoanelor cu dizabilități, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

taxi dizabilitati

Primăria Timișoara a decis să înființeze un serviciu de taxi gratuit, destinat persoanelor cu dizabilități din oraș, urmând ca acestea să sune la un număr de telefon special pentru a solicita să fie transportate la adresa dorită.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că municipalitatea a decis să înființeze, în cadrul societății de transport în comun, un serviciu de taxi gratuit destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii. Primul pas în acest sens a fost făcut prin semnarea contractului pentru achiziția a patru autoturisme modificate, care vor putea fi utilizate de persoanele cu dizabilități.

„Vedem zilnic în jurul nostru semeni cu dizabilități.


Copleșiți de propriile probleme, de treburi diverse, de cele mai multe ori, îi observăm și-atât. Nu avem timp să ne și întrebăm oare cât de greu trebuie să le fie lor, într-o lume croită de alții, mai norocoși ca ei. Pentru a face mai ușoară viața acestor semeni cu probleme, am decis să înființăm la Societatea de Transport Public Timișoara un serviciu de taxi gratuit, dedicat lor, deci operând cu mașini cu dotare specială”, a declarat Nicolae Robu.

Potrivit reprezentanților Societății de Transport Public Timișoara, cele patru autoturisme cu dotare specială costă 360.000 de lei și urmează să sosească în perioada următoare.

„Cele patru mașini sunt dotate special pentru persoanele cu dizabilități, fiind cumpărate de către Primăria Timișoara. Vom pune la dispoziția persoanelor cu dizabilități un număr de telefon special la care pot suna, iar colegii noștri vor merge la locația indicată, de unde solicitantul va fi transportat către adresa unde are nevoie”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Societății de Transport Public Timișoara, Cosmin Bradu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.