Corina Untilă este unul dintre eroii Revoluției. Avea doar 18 ani în decembrie 1989 și a ajuns să fie împușcată după ce a mărșăluit pe stradă pentru ca noi să fim liberi. A supraviețuit și a înființat o asociație ce avea scopul de a-i proteja pe răniți și familiile eroilor. Din păcate, Corina Untilă a murit recent, din cauza unei boli cumplite.
Printre victimele Revoluției Române din Decembrie 1989 se numără și Corina Untilă, din Timișoara. Era elevă în urmă cu 30 de ani și își dorea din tot sufletul să fie liberă. La fel ca mulți tineri de vârsta ei. „Noi aici, în vest, am avut întotdeauna o cu totul și cu totul altă viziune. Eram altfel, voiam să trăim liberi, să fim liberi. Era dorința foarte puternică de a trăi o viață liberă, de a nu fi umiliți de felul în care se trăia, fără curent, fără mâncare. Untul, zahărul, uleiul erau pe cartelă, mâncare foarte puțină”, ne-a povestit Corina Untilă.
„Acum ori niciodată”
Așa se face că în seara zilei de 16 decembrie 1989, când coloana formată de mii de manifestanți, care strigau „Jos Ceaușescu”, „Români, veniți cu noi” sau „Români, nu fiți lași” a ajuns în zona Circumvalațiunii, în care locuia și Corina Untilă, aceasta a luat imediat decizia de li se alătura. „A existat o euforie. Am rămas surprinsă de faptul că în sfârșit oamenii strigau cu voce tare ceea ce toată lumea gândea despre Ceaușescu și despre comunism”, spunea Corina Untilă, care a ieșit singură în stradă.
Iar ceea ce a trăit alături de manifestanții care doreau căderea regimului comunist „a fost extraordinar. Ne bucuram că suntem acolo și de ceea ce se întâmplă. Nu știam care vor fi repercursiunile, știam modelul ăsta represiv, dar nu a mai contat atunci. Acum ori niciodată, chiar așa a fost. Strigam alături de manifestanți «Jos Ceaușescu» cu toată bucuria și din tot sufletul. Era foarte cald afară, parcă venea primăvara în decembrie. Cred că era primăvara libertății noastre”.
După ce coloana a făcut mai multe trasee prin oraș, manifestanții s-au oprit în Piața 700, unde soldații îi așteptau pe liniile de tramvai. În scurt timp, s-a dat startul unei operațiuni de prindere a lor, cu scopul de a fi arestați. Corina Untilă povestește că a reușit să fugă, iar pe strada Paris, s-a ascuns în niște tufe de trandafiri uscate, dintr-o curte deschisă. Pentru că se adunaseră prea multe persoane care se ascundeau în acea tufă, Corina Untilă a intrat în casa scării unei clădiri, alături de alți manifestanți. Acolo au stat până după ora 5.00, când a plecat fiecare spre casă, după ce pericolul a trecut. „La ora aceea știu că am așteptat tramvaiul patru, era foarte multă lume în tramvai și lumea era foarte bucuroasă. Nu vorbeam unii cu ceilalți, dar toată lumea zâmbea, era o stare extraordinară, m-a impresionat foarte mult. Am ajuns acasă și m-am pus și am dormit”, și-a amintit Corina Untilă.
A doua zi, după ce s-a trezit, Corina a rămas din nou impresionată de faptul că lumea continua să iasă în stradă, așa că nu a dorit să stea nepăsătoare. „Înainte de a pleca, am urcat sus pe bloc, să vedem ce se întâmplă, pentru că auzeam elicopterele. Era foarte mare gălăgie, zumzete, elicoptere, nu înțelegeam prea bine ce se întâmplă, care va fi următorul pas din partea cealaltă, la ce să ne așteptăm. Dar cu toate astea, am văzut că ieșea cât mai multă lume. Oamenii ieșeau ziua, nu le mai păsa. Deja s-a făcut un declic în mentalitatea oamenilor că într-adevăr ori acum, ori niciodată și nu le mai păsa”, a spus Corina Untilă.
Masacrul de pe Podul Decebal
Tânăra a plecat de acasă și a ajuns în centru, iar pe drum a observat magazine sparte, iar cărților cu Ceaușescu li se dădea foc. A ajuns lângă coloana de manifestanți formată în fața primăriei. Erau peste 2.000 de persoane adunate, care au decis să plece înspre Complexul Studențesc, cu scopul de a-i chema pe tineri să li se alăture, iar apoi spre Miliție, pentru a solicita eliberarea celor arestați cu o seară înainte. După ce a trecut de complex, coloana a plecat înspre Podul Decebal. Însă, pe pod, manifestanții erau așteptați de Armată. În scurt timp, a început să se tragă în oameni, iar Corina Untilă a fost și ea împușcată.
„Era un TAB și trei rânduri de soldați, nu aveam cum să trecem de ei. Au fost discuții între comandantul de acolo și oameni și comandantul ne-a spus «plecați acasă, oameni buni, ce vreți să faceți, n-o să puteți trece de noi». Țin minte că atunci s-a hotărât, ne-am luat toți de braț și am început să cântăm «Deșteaptă-te, române» și am înaintat înspre ei. Și au tras. Nu ne așteptam să fim împușcați. La un moment dat, s-a creat acolo un vacarm foarte mare. Eu eram cu un coleg de la liceu și mi-a zis hai să sărim gardul, dar era foarte înalt, nu aveam cum să-l sar. Și în momentul în care m-am întors spre el să-i spun că nu am cum să sar gardul, țin minte că atunci am și fost împușcată, am simțit că a intrat în mine glonțul. Mi-a atins ficatul și un plămân, prin coasta unsprezece a intrat, am pus mâna la spate, am văzut că am sânge și îmi spuneam m-au împușcat, dar în momentul ăla cred că am avut un șoc, pentru că eu stăteam mai departe în picioare și se trăgea. Și cineva m-a tras de mână ca să mă culce la pământ, să nu mă lovească și alte gloanțe. Țin minte că la un moment dat, un glonț mi-a luat papucul”, și-a amintit Corina Untilă.
În acele momente, timișoreanca povestea că avea în minte doar că trebuie să ajungă la spital.
Astfel, s-a ridicat și a mers până într-un loc unde a întâlnit un bărbat și două femei, cărora le-a spus că a fost împușcată și că are nevoie de ajutor. Deja lumea se organiza pentru a transporta răniții cu mașinile la spital.
„Pe mine m-a dus la spital un domn cu un Oltcit, am fost patru răniți în mașină. În față era un bărbat cu cinci gloanțe în el. În spate era o femeie împușcată în cap, a și murit, și lângă mine mai era un băiat care a fost împușcat, îi intrase glonțul pe sub bărbie și ieșise prin obraz și curgea sânge. Și eu cu el aveam grijă să nu pătăm mașina omului. În anii ‘90 am fost și l-am căutat pe acel om care ne-a dus cu mașina la spital și i-am mulțumit. Soția celui cu cinci gloanțe a mers pe capota mașinii până la spital, că nu mai avea loc în mașină. Știu că Salvările nu au venit deloc, nu le-a fost dat voie să vină și pe traseu ne-am tot întâlnit cu coloane de manifestanți care veneau înspre zonă și atunci soția colegului nostru striga și zicea «Dați-vă la o parte că sunt răniți în mașină». Și atunci oamenii se dădeau la o parte și noi am putut merge înspre spital mai repede”, a povestit Corina Untilă.
Ajunsă la spital, Corinei i s-a transmis de către cadrele medicale că va fi primită doar dacă are un act de identitate la ea, semn că „voiau să aibă o evidență clară a noastră”. Iar pe holurile Spitalului Județean Timișoara a avut parte de imagini înfiorătoare. „Țin minte că la ora 11.30 am intrat în sala de operație. Era plin de răniți pe coridoare, de morți. Chiar acolo la Urgențe. Era plin de oameni răniți, urlau, țipau”, își amintea Corina Untilă.
După operație, tânăra a rămas internată până în data de 29 decembrie, când a cerut să fie externată. „Ceea ce țin minte din perioada de până în 25 decembrie este că la un moment dat a venit un grup de tineri cu tricolorul la noi în saloane și ne mulțumeau pentru sacrificiu. M-a impresionat foarte mult gestul lor. În salonul în care am fost eu au murit trei persoane, lângă mine, cu plăgi împușcate, tineri. Eu eram cea mai tânără din Reanimare, eram puși femei și bărbați în același salon. Nu erau locuri. A fost extraordinar că am scăpat. Faptul că am avut 18 ani și corp sănătos m-au ajutat foarte tare și cel mai mult îi mulțumesc lui Dumnezeu, el a făcut posibilă această minune pentru mine, faptul că am scăpat cu viață”, consideră Corina Untilă.
Asociația Răniților și Familiilor Îndoliate
La inițiativa Corinei Untilă, în februarie 1990 a luat ființă Asociația „17 Decembrie a Răniților și Familiilor Îndoliate din Revoluția din 1989”, cu scopul de a se afla adevărul despre evenimentele petrecute, dar și de a-i proteja pe răniți și familiile eroilor.
„M-am gândit că este foarte important ca noi, răniții, și urmașii să ne cunoaștem și să ne organizăm pentru a ne putea ajuta. În primul rând, mă gândeam la cei care au murit. M-a impresionat foarte tare un caz al fetiței Lungu Cristina, de doi ani, care a fost omorâtă la Revoluție. Mulți ani de zile mă simțeam eu vinovată că am reușit să scap și alții au murit, și mai ales acea fetiță, și mi se părea atât de nedrept. Și m-am gândit că este foarte important să avem cadrul legal, să cerem anumite drepturi și să putem avea grijă de noi, să ne știm unii pe ceilalți și să putem să ne păzim. Aveam sentimentul că niciodată nu se știe. Așa am înființat asociația în 26 februarie 1990, suntem prima asociație din Timișoara, am vrut să fim doar răniți și urmași, să nu fim amestecați cu alte categorii”, a detaliat Corina Untilă.
Asociația a fost condusă de Corina Untilă până în anul 2016, când i-a fost retrasă pensia de boală ca urmare a plăgii împușcate pe care a suferit-o la Revoluție, pe motiv că ar fi obținut-o pe nedrept.
„Asociația există și acum, eu am fost președinte până în 2016,. Până în 2015 am fost în pensie de boală din cauza plăgii împușcate și în 2015 m-au chemat la comisie, la București, chiar pe data de 17 decembrie, și mi-au zis că am luat banii nemeritat din partea statului român și m-au scos de tot din grad, făcându-mi-se doar câteva analize de rutină, de sânge. M-au scos din grad, am făcut contestație, am venit în Timișoara și mi-am făcut investigațiile și aveam cancer. În 2016 l-am depistat. În 2015 m-au chemat ei la București și mi-au spus că sunt sănătoasă tun, dar eu aveam cancer, nu aveau voie să mă scoată. Am mers iar la comisia de contestare cu rezultatele, dar nu i-a interesat. Asta este România. Eu nu am fost zgâriată în timpul Revoluției, eu am fost împușcată, mie mi-a dat o comisie în 1990 un certificat în care s-a zis că nu pot lucra, că trebuie să mă recuperez. Conform legii, nu aveau voie să mă scoată din grad”, ne spunea Corina Untilă, revoltată.
„Suntem o țară ținută în sărăcie”
Corina Untilă era dezamăgită de stadiul în care a ajuns România, la 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. „Din păcate, mentalitatea de comunism a persistat atâția ani în România și persistă și acum din cauza sărăciei. Suntem o țară ținută în sărăcie ca să fim ușor manipulabili. Dacă s-ar fi aplicat punctul opt de la Timișoara, am fi avut o altă clasă politică, clar. În 1990, România era mult mai vie, cu tot sacrificiul care s-a făcut, era vie, acum e în comă”, povestea Corina Untilă.
Interviul a fost realizat în primăvara acestui an. Din păcate, cu o lună înainte de împlinirea a 30 de ani de la Revoluția Română, Corina Untilă a încetat din viață, din cauza unei boli crunte, la vârsta de doar 48 de ani. Rămâne, însă, una dintre eroinele Revoluției Române.
