După cum este și firesc, subiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023 are parte o atenție sporită. Se discută mult. Fără folos însă, căci nimeni nu vede clar luminița de la capătul tunelului. În hora asta a discuțiilor s-au înghesuit pe lângă cei îndreptățiți (cei care fac parte într-un fel sau altul din bula culturală timișoreană) și oamenii politici. Fără de care, chestia asta nu funcționează.
Una din marile probleme pe de acest subiect a fost aceea că oamenii de cultură din Timișoara nu au reușit să stea la o masă comună și să creioneze niște soluții viabile. Alta, vine din sfera politică. Fiindcă atunci când oamenii politici își dau cu părerea despre cultură…..nu reușesc decât să tulbure și mai tare apele ș-așa încâlcite ale acestui proiect.
Zilele trecute am fost informați că „drept rezultat direct al dezbaterilor din cadrul conferinței de management și marketing cultural „Linked Culture 2021”, reprezentanți ai instituțiilor de cultură subordonate administrației locale și centrale, ai administrației publice și ai universităților din Timișoara au semnat, o declarație comună, pentru a sprijini relansarea activităților culturale din Timiș într-o manieră convergentă și integratoare.“.
Serios? A fost nevoie de conferința cu pricina pentru ca oamenii din cultură să realizeze faptul că „doar împreună putem reuși?“ Și până acum activitățile culturale din regiunea noastră nu se desfășurau convergent și integrator? Chiar e nevoie de un asemenea limbaj de lemn și atunci când se discută despre ceea ce numim noi cultură?
În ceea ce privește discuțiile care au avut loc în cadrul conferinței culturale amintite mai sus, lucrurile sunt cât se poate de clare.
La fel ca și-n alte evenimente de acest fel s-a discutat. Mult. Au venit niște oameni competenți și niște politicieni. A lipsit însă …concluzia. Link-ul. Ancora. Știm, avem câțiva oameni profesioniști care fac lucruri mișto. Avem și politicieni care promit că lucrurile sunt pe făgașul cel bun. Ni se comunică faptul că banii mulți vor merge pe proiectele culturale strategice și relevante, fără ca cineva să explice cu subiect și predicat noțiunile cu pricina.
Dincolo de vorbe și discuții, rămâne senzația că cei care se vor alege cu lozul câștigător la Timișoara 2023 sunt cunoscuți dinainte. Sentimentul ăsta există de multă vreme, iar singura șansă ca această părere să se evapore stă în competența celor aflați la butoanele de comandă ale acestei acțiuni. Sau, în dulcele limbaj de lemn, e nevoie de transparență totală.
Apropos, o întrebare. Muzica nu face parte din cultură? Știu că și-n alte domenii culturale e prăpăd la capitolul infrastructură….dar la muzică …e și mai și. N-avem săli de concerte la nivelul anilor noștri. N-avem cluburi. N-avem un loc în care să cânte. Până una alta, avem diverse spații pe malul Begăi sau altundeva unde trupele cântă printre ospătarii care mișună cu hamburgeri și pizza printre spectatori. Dar….o capitală culturală europeană ar merita mai mult. Poate ar fi necesar să se abordeze și acest subiect în discuțiile despre Timișoara 2023. Nu doar cu oameni din afara orașului, ci și cu fețe locale, cu indivizi care făceau concerte și festivaluri și pe vremea când politicienii care își dau cu părerea despre capitala culturală învățau abecedarul.
Una peste alta, rămâne cum am stabilit. Discutăm…discuții. Este foarte probabil că în anul de grație 2023 Timișoara va bifa cu success „nșpe“ mii de acțiuni culturale incluse în caietul de sarcini al acțiunii. La fel de probabil este și că după 2023 viața culturală a Timișoarei va reveni la „normalitatea“ de dinainte. Ș-atunci vom reveni la discuții, colocvii, dialoguri, dezbateri și șuete despre reconstrucția sectorului cultural.
Zoli, ok vorbesti despre infrastructura subtire.. dar mai bine ai intreba pentru ce e nevoie de infrastructura? Trupe nu avem. Public nu exista. Evenimente in pandemie? Despre ce vorbim aici? Trebuie facut un plan de repornire/reeducare a orasului dar pornind de la public si nu invers.