Directorul general al Colterm SA, mandat pentru firma de avocatură a Primăriei...

Directorul general al Colterm SA, mandat pentru firma de avocatură a Primăriei Timișoara fără aprobarea CLT

0
DISTRIBUIȚI

 

Directorul general al Colterm SA, Petre Nenu (centru), la ședința AGA

Conducerea Colterm SA păstrează tăcerea asupra modului în care firma de avocatură angajată de Primăria Timișoara a ajuns să reprezinte societatea de termoficare în procesul cu Administrația Fondului pentru Mediu în care se cere suspendarea amenzii de aproape 107 milioane lei pentru că nu au fost depuse certificatele pentru gaze de seră până la 30 aprilie. Directorul general Petre Nenu a refuzat să răspundă întrebării cum a ajuns firma Schönherr și Asociații SCA să reprezinte compania de termoficare în condițiile în care angajații din Primăria Timișoara au refuzat să dea undă verde unei noi scrisori de angajament în trei – municipalitate, Colterm, firmă de avocatură – prin care se extindea cele aprobate de consililul local deoarece nu există o aprobare în acest sens.


Președintele consiliului de administrație de la Colterm SA, Cristian Mîțu, nu a putut fi contactat.  Vă reamintim că la Curtea de Apel Timișoara, ieri, avocatul de la Schönherr a declarat că a obținut mandatul de reprezentare cu foarte scurt timp înainte de proces.

PRESSALERT.ro a reușit să obțină o explicație de la Matei Creiveanu, city managerul Timișoarei, cel care se ocupă de problema Colterm. Întrebat cum a ajuns firma primăriei să apere Colterm în procesul cu AFM, Creiveanu a declarat că ”Firma de avocatură reprezintă în speța Colterm interesele municipiului de a apăra activele necesare pentru a asigura prestarea serviciului de termoficare, pentru a asigura continuitatea serviciului de termoficare. Subsumate acestui scop era esențial ca și Coltermul în această speță cu AFM-ul să fie cât mai bine reprezentată în instanță și de acea au participat și au apărat în instanță avocații primăriei. Există un act de reprezentare între Colterm și casa de avocatură. Costul acestei prestații se subsumnează contractului nostru, este inclus în contractul nostru de asistență juridică care urmărește acest grup de interese legat de Colterm, adică serviciul de termoficare, activele Colterm și așa mai departe. Nu vor fi bani în plus, nici Colterm nu va da niciun ban aici și nici bugetul nostru, cumva, nu va crește cu niciun leu”.

Altfel spus, directorul general al Colterm, Petre Nenu, a semnat  cu de la sine putere un contract de reprezentare cu firma de avocatură, în condițiile în care societatea de termoficare are propriul departament juridic și fără a exista, conform legii, o hotărâre de consiliu local care să-i permită acest lucru. În plus, decontarea către firma de avocatură se va face din bugetul Primăriei Timișoara în condițiile în care se prestează servicii pentru o altă parte – Colterm SA – și în condițiile în care reprezentarea în instanță a societății de termoficare nu a fost printre obiectivele din contractul încheiat cu municipalitatea. În plus, între Primăria Timișoara și Colterm SA pot exista interese contrare, cum ar fi recuperarea unor datorii de către firma de termoficare de la municipalitate, dar ambele sunt acum reprezentate de aceiași firmă de avocatură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.