SCM Rugby Timișoara a fost sub Dinamo în Ronaț. „Leii” vor întâlni...

SCM Rugby Timișoara a fost sub Dinamo în Ronaț. „Leii” vor întâlni „U” Cluj pentru un loc în semifinale

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Rugby Romania / Facebook

SCM Timişoara a cedat la scor pe teren propriu în ultima rundă a sezonului regular din SuperLiga de rugby. Eşecul a fost cu atât mai dureros cu cât Dinamo, altădată „sparring” pentru „leii bănăţeni” s-au impus cu lejeritate, scor 7-28. Înfrângere care înseamnă totodată doar poziţia a patra pentru elevii lui Vali Calafeteanu după prima parte a sezonului.

Schwartz a deschis scorul şi capitolul eseuri, devreme, pentru oaspeţi, din minutul 15 Dinamo fiind echipa la conducerea partidei. Bonaparte a repetat figura la nici două minute distanţă şi ambele reuşite au fost transformate de Jondre pentru un dur 14-0. Gordaş a văzut apoi „galbenul” la oaspeţi, dar chiar şi aşa „buldogii” s-au descurcat. Puescu stabilind scorul pauzei cu o nouă încercare, cea pentru 19-0 în favoarea bucureştenilor.

După pauză tot oaspeţii au lovit primii şi tot după un nou avertisment, de această dată Van Wyk lăsându-şi colegii temporar în inferioritate.


Baron a lăsat temporar Dinamo în 13 jucători, dar apoi a urmat un roşu văzut de Neculau pentru placaj înalt. Penalitatea convertită de Jondre a însemnat un şi mai dur 22-0. Scor la care gazdele au mai început să mişte şi ele tabela. După atâtea erori la gazde, Sabău a reuşit, în sfârşit, să culce balonul în suprafaţa de ţintă adversă chiar înaintea intrării în ultimele zece minute. Asta nu înseamnă că finalul nu a fost tensionat. După transformarea lui Jipa, Baron a mai pus trei puncte pentru alb-roşii dintr-o nouă lovitură de pedeapsă. Apoi, în prelungiri Samkurashvili a avut o intrare întârziată la Rupanu, al cărui coleg D. Lazăr a reacţionat cu o altă duritate nesportivă. Arbitrii au deliberat şi au arătat doar câte un galben jucătorilor implicaţi. Mai apoi Şteţco a fost şi el eliminat după ce a oprit un atac în mod neregulamentar. Baron a închis astfel meciul cu o nouă lovitură fixă.

Pe 4 la finalul rundei 10, timişorenii vor avea weekend-ul viitor baraj cu a 5-a clasată, „U” Cluj pentru un loc în semifinale, acolo unde se află deja direct Steaua şi Baia Mare, primele două clasate. Dinamo va întâlni Tomitanii pentru acelaşi scop – Top 4!

SCM Timișoara: Sikote, Rădoi (cpt.), Nica, Mureșan, Trăușan, Sîrbu, Morrell, Holoia, A. Conache, Vlaicu, Ștețco, Saukuru, Jhvicha, Tiqe, Jipa. Rezerve: Sabău, Chiriac, Militaru, Popârlan, Neculau, Rupanu, Lazăr, Shennan. Antrenor: Valentin Calafeteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.