Cum te poți distra la Festivalul medieval, organizat de Muzeul Banatului din...

Cum te poți distra la Festivalul medieval, organizat de Muzeul Banatului din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Ediția din acest an a Festivalului Medieval al castelului Huniade, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, a pregătit pentru spectatori un program bogat de spectacole de muzică și dans și reconstituiri istorice, care readuce în cetate fastul castelanilor occidentali dar și orientali, imaginea luptelor medievale sau a întrecerilor cavalerești sau îndeletniciri ale epocii, dar și  inedite concursuri și un bal mascat, care va avea loc sâmbătă. Participanții trebuie să poarte toalete de inspirație medievală și, desigur, măști, cele mai inspirate costume și măști urmând a fi premiate.

Turniruri cavalerești cu lănci

Festivalurile medievale, din care nu lipsesc înfruntările între cavaleri sau reconstituirea unor celebre bătălii din Evul Mediu, vor fi completate la această ediție a festivalului de un turnir cavaleresc cu lănci, organizat după regulile medievale, călare, în armură completă în arena de turnir, izbindu-se cu lăncile în plin galop.


Timișoara intră astfel pe lista foarte scurtă a orașelor cu festival medieval care organizează o astfel de competiție.

Căutare de comori și premii pentru cei mai viteji și cei mai norocoși

Grupurile de reconstituire istorică vor atrage publicul la un concurs în care vizitatorii, organizați în echipe, trebuie să pornească într-o aventură inedită  și să caute indicii pentru a descoperi comoara râvnită.  „Fiare din beci”, cunoscutul făurar timișorean, care participă la festival cu o interesantă prezentare de săbii și spade autentice, a pregătit în forja proprie o armă specială, făurită impecabil și decorată cu elemente de inspirație istorică. Ea îi va fi oferită învingătorului turnirului de lupte medievale ca premiu. De asemenea, un cuțit făurit după o piesă descoperită de arheologi, va fi oferit de „Fiare din Beci” celui sau celei care va câștiga concursul de costume medievale pentru public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.