Accident mortal pe autostrada vestului, provocat de șoferița unui BMW

Accident mortal pe autostrada vestului, provocat de șoferița unui BMW

0
DISTRIBUIȚI

Pompierii și polițiștii din Timiș au intrat, aseară, în alertă, după ce un apel la 112 a anunțat producerea un accident rutier pe A1 km 438, pe sensul de mers spre Arad.
La locul evenimentului au fost trimiși 8 pompieri din cadrul Stației Făget cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

Un BMW a lovit din spate un autotren carw transporta schele metalice.


Femeia care conducea mașina, în vârstă de 25 de ani, a fost găsită încarcerată, dar când a fost scoasă dintre fiarele contorsionate nu avea semne vitale, fiind declarată decedată de medicul de pe ambulanță. Poliția a deschis o anchetă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.