Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, la sediul Arhiepiscopiei Tomisului, anunță ISU Constanța. Incendiul a fost lichidat în cursul nopții.
Pompierii au intervenit cu șapte autospeciale de stingere, autospeciale de lucru la înâlțime sau de descarcerare, alături de echipaje SMURD și de ambulanță.
Incendiul s-a manifestat la mansardă.
„În urma incendiului, a ars mansarda pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi. La ora 1:27 incendiul a fost lichidat, dar echipajele de intervenţie au rămas la locul solicitării pentru îndepărtarea tuturor efectelor negative”, a transmis ISU Constanţa.