Tabloul intitulat „Curtea muzeului Lipova”, semnat de pictorul Vasile Varga, este exponatul lunii mai ales de Complexul Muzeal Arad. Pictat în anii ʹ80, tabloul face parte din patrimoniul muzeului din Lipova și este o lucrare cu dimensiunile 90/60 centimetri, în ulei.
Născut în anul 1921 în satul arădean Ususău, Vasile Varga l-a impresionat pe învățătorul său încă din clasa I, care a descoperit talentul pentru desen al copilului fascinat încă de atunci de culori, iar în anii de liceu urmați la Arad, întâlnirea cu pictorul Cornel Minișan și încurajările profesorilor l-au făcut să fie încredințat de chemarea sa spre artă, și mai ales spre pictură. Angajat ulterior la București la muzeul Toma Stelian, s-a înscris la Institutul de Arte, dar, nemulțumit de atmosferă și de relația cu profesorii, a abandonat studiile, pe care le-a continuat pe cont propriu, vizitând numeroase muzee și expoziții ale celor mai importanți pictori români și formându-și un cerc de prieteni cu aceleași preocupări, dintre care unii au devenit nume celebre în arta românească. În 1958 s-a căsătorit cu criticul de artă Eleonora Costescu, pe care a considerat-o „cea mai bună școală artistică”. A pictat numeroase desene, pasteluri și picturi în ulei, dedicând mai bine de două decenii studiului culorilor și al amestecului acestora și experimentându-le apoi în peisajele pictate. A făcut o importantă donație de lucrări muzeului lipovean, amenajat în casa lui Sever Bocu, iar din 1988 a devenit o prezență constantă la întâlnirile și expozițiile grupului de artiști Prolog, din care făceau parte Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horia Paștina, Cristian Paraschiv și Mihai Sârbulescu. Împreună cu soția sa a avut o contribuție importantă la viața culturală a Lipovei, iar în 2005, anul în care s-a stins din viață, fundația Interart Triade a publicat un volum Van Gogh, semnat de Eleonora Costescu și Vasile Varga.
Un mic trezaur monetar alcătuit din 18 monede de argint emise între 1883 și 1944, a căror stare de conservare este foarte bună, reprezintă exponatul lunii mai la Muzeul Banatului Montan din Reșița. Sunt monede care ilustrează monarhia din România, începută cu principele și apoi regele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, încoronat în anul 1881. În timpul lungii sale domnii, de 48 de ani, s-a câștigat independența țării, evoluția statului român modern a continuat cu realizări din cele mai remarcabile, iar prestigiul României a crescut în întreaga Europă. Tezaurul cuprinde și monede emise în timpul Regelui Mihai I, ultimul suveran al României, silit să abdice în 30 decembrie 1947 de noua putere comunistă instalată de URSS. Exponatele sunt emisiuni monetare de 5 lei (1883), 2 lei (1894) – considerată de numismați o monedă cu circulație restrânsă – și de un leu și 2 lei (1910) din timpul domniei lui Carol I, precum și o monedă de 500 de lei (1941) și mai multe din 1944, cu efigia Regelui Mihai I. Cea mai veche monedă are pe avers stema regală și inscripția „Nihil sine Deo”, iar pe revers, efigia Regelui Carol I și inscripția „Patria și dreptul meu”. Moneda de 500 de lei, cu efigia Regelui Mihai I, una din cele mai valoroase din acest tezaur, marca eliberarea Moldovei de peste Prut de sub ocupația sovietică și are pe avers inscripția „Moldova lui Ștefan în veci a României” și pe Ștefan cel Mare îngenuncheat, închinând o biserică.
Exponatul lunii mai la Muzeul Național al Banatului din Timișoara este o pușcă balcanică cu cremene de tipul džeferdar de la începutul secolului al XIX-lea – singura din colecția muzeului timișorean, donată în 1906 de Szalay Erzsébet, și una dintre puţinele arme balcanice din colecţie care a fost clar identificată pe baza descrierilor din registrul Societății Muzeale de Istorie și Arheologie din Timișoara – o armă specifică Peninsulei Balcanice, nemaiîntâlnită în alte părți ale Imperiului Otoman. În Balcani, aceste puști specifice, cunoscute sub denumirea de tančice sau arnautke, au cunoscut și o puternică influență a armurăriilor din nordul Italiei. Caracteristică pentru acest tip de pușcă este ţeava lungă şi subţire, mecanismul de dare a focului de tip miquelet, patul subţire şi curbat și bogăția decorului, care diferă în funcție de tipul puștii.
Puştile tančice se caracterizează prin precizia şi distanţa tragerii, ele fiind foarte apreciate în luptele de gherilă desfăşurate pe tot cuprinsul Balcanilor în perioada stăpânirii turceşti. Cea mai frumoasă dintre puştile balcanice de tipul tančica este arma cunoscută sub denumirea de džeferdar. Denumirea provine din termenul turcesc cevherdar, cuvânt de provenienţă persană, care, în traducere, înseamnă „decorat cu pietre prețioase”. Forma džeferdar-ului este foarte apropiată de cea a puştii čibuklija, cea mai apropiată versiune a puştii de vânătoare nord-italiene. Cei mai renumite armurării pentru acest tip de puști erau cele din Muntenegru, unde primele džeferdare atestate documentar apar în anii 1685 şi 1689. Exemplarul aflat la Timișoara are patul decorat cu incrustaţii din sidef, cu trei brăţări ornamentate prin batere care fixează ţeava de uluc, pe ţeavă fiind inscripţionate literele „A. M.”, probabil inițialele atelierului lui Antonio Moretti.
