O nouă reprezentație cu opera rock „Meșterul Manole”, care a avut premiera...

O nouă reprezentație cu opera rock „Meșterul Manole”, care a avut premiera la Timișoara acum 10 ani

0
DISTRIBUIȚI
Josef Kappl

Josef Kappl, binecunoscutul muzician timișorean stabilit în Germania, care este autorul operei rock „Meşterul Manole” a anunțat că în luna iunie va avea loc o nouă reprezentație a acestui proiect.

Premiera naţională a operei rock „Meşterul Manole” a avut loc cu zece ani în urmă și la vremea respectivă autoritățile locale au inclus acest proiect în programul de activităţi pentru candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană. Din păcate, toate declarațiile pompoase de susținere a acestui proiect nu s-au materializat, astfel încât Meșterul Manole nu face parte din acțiunile sprijinite de Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023.

„Într-o bună zi din vara anului 2008, apărea pe blogul meu de atunci un mesaj care anunța apariția pe internet a unei broșuri interesante. Să vezi şi să nu crezi, era libretul Operei Rock «Meșterul Manole», de Victor Cârcu. Bine-nțeles că îndată ce citisem acestea, am intrat pe internet şi am cumpărat ultimele două exemplare ale broșurii. După ce am intrat în posesia lor, l-am sunat pe Victor Cârcu, ca să-l felicit pentru apariția broșurii şi să-mi exprim totodată surprinderea, considerând că libretul ar fi fost pierdut pe vecie, după ce fusese neaprobat și respins în anul 1973 de cenzura comunistă, atunci când a fost conceput pentru Formația Phoenix, care urma să creeze o Operă Rock pe baza lui. Respingerea libretului de către cenzorii comuniști, a fost motivată de aceștia prin lipsa coerenței subiectului din proiect cu doctrina lor comunistă, impunându-le membrilor trupei Phoenix să abandoneze proiectul!

În această discuție cu Victor Cârcu s-a născut ideea şi dorința, de a-i trezi pe Manole și Miruna (Ana) şi pe cei nouă meșteri ai lui, din somnul de peste un sfert de veac de când fusese creat libretul, legate și de obligația morală de a duce pân’ la capăt ceea ce ne-am propus să facem, atunci când nu era posibil! Și iată: așa a-nceput călătoria mea “pe Argeș în jos, pe un mal frumos”, în lumea fantastică a Meșterului Manole, călătorie care a durat 5 ani îndelungați, încheindu-se cu o premieră de mare succes în Timișoara, în data de 30 noiembrie 2013, realizată prin angajamentul și insistența neobosită a lui Corneliu Vaida, cu sprijinul de neprețuit al dirijorului Radu Popa, al directorului de atunci a Filarmonicii Banatul, Ioan Coriolan Gârboni și a consiliului Județean Timiș.

După cinci ani de pauză, a urmat în data de 10 decembrie 2018, în aceeași locație ca premiera, a doua reprezentație a Operei organizată de Asociația Memoria Culturii în parteneriat cu Filarmonica Banatul din Timișoara, cu implicarea dirijorului Radu Popa și a Orchestrei simfonice a Filarmonicii Banatul, cu susținerea Ministerului Culturii și Identității Naționale și selectat de Comisia interministerială dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018.

La 30 iulie 2022 a urmat a treia reprezentație a Operei, de data asta în frumosul oraș Brașov, în cadrul cunoscutului festival “Tam Tam”, mulțumită inițiativei aceluiași Radu Popa, prin susținerea pianistului și unuia dintre organizatorii festivalului, Horia Mihail, în colaborare cu Filarmonica și Primăria din Brașov.

Dar iată că pauzele dintre reprezentațiile Operei se scurtează din ce în ce mai mult, astfel că în data de 8 iunie 2023 va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești a patra reprezentație a ei, mulțumită inițiativei lui Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești, în colaborare cu Primăria Municipiului Ploiești.


Vor participa la această reprezentație Orchestra simfonică și corul Filarmonicii din Ploiești, dirijorul Tiberiu Soare, un vechi colaborator al Filarmonicii din Ploiești, tenorul Liviu Iftene în rolul lui Manole, soprana Cristina Vasilache în rolul Mirunei (Anei), Teodor Vadana în rolul povestitorului și trupa rock în componența Nicu Patoi-chitară, Josef Ioji Kappl-chitară bas și Cristi Rațiu-tobe!“, spune Josef Ioji Kappl.

Artistul născut la Petrila (județul Hunedoara) a absolvit Conservatorul din Timișoara și a fugit în 1977 în Germania alături de colegii săi din trupa Phoenix. De-a lungul anilor a fost implicat într-o serie de proiecte muzicale, iar anul acesta a pus bazele grupului Meșterii Rock, care a debutat cu un concert susținut la Berăria H din București în luna aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.