Combină lovită de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată...

Combină lovită de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată din vestul țării (foto)

0
DISTRIBUIȚI

Accident de circulație mai puțin obișnuit în această dimineață, în vestul țării. În jurul orei 9:12, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 62 de ani, din Secusigiu, în timp ce conducea un utilaj agricol pe un drum din afara localității, a fost acroșat de un tren care circula din direcția Sânicolau Mare – Arad.

„În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului utilajului agricol, care a fost transportat la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a mecanicului locomotivei a rezultat că acesta nu consumase alcool, iar șoferului utilajului agricol urmează a-i fi recoltate probe biologice, acesta neputând fi testat cu aparatul alcooltest. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, a transmis IPJ Arad.

„În urma accidentului a rezultat o victimă, (un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani) conștientă, cooperantă, rămasă blocată în cabina utilajului agricol.


Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din cabina utilajului agricol, ulterior fiind preluată de către echipajul medical SAJ. Pasagerii trenului s-au autoevacuat în condiții de siguranță fără a necesita îngrijiri medicale”, a transmis ISU Arad.

Sursa foto: ISU Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.