Sebastian Spanache a lansat un album solo inspirat din călătoriile și experiențele...

Sebastian Spanache a lansat un album solo inspirat din călătoriile și experiențele în America Latină

0
DISTRIBUIȚI

Muzicianul timișorean Sebastian Spanache a lansat la sfârșitul săptămânii trecute un album solo care poartă numele de Upamercado, prilej cu care artistul a susținut un concert la Casa Artelor din Timișoara.

„Un album solo care este o culminare a călătoriilor și experiențelor artistului în America Latină, unde a fost inspirat de bogatele tradiții muzicale și culturile vibrante ale regiunii în care ritmurile vii ale sambei și bossa novei, melodiile melancolice ale boleroului și tangoului, aura improvizațională a liniilor „straight-ahead” și vibrațiilor est-europene contopite cu o rafinată pricepere instrumentală oferă o experiență unică și captivantă de ascultare”, se spune în descrierea acestui disc.

Noul album al lui Sebastian Spanache a fost lansat într-o formă mai puțin tradițională, „fiind o ediție limitată realizată din lemn de mesteacăn, tratat cu ceară de albină și carnauba, pe care vei găsi un #QRCode spre albumul în format Hi-Res, pentru audiofilul din tine“, după cum spun cei de la Jazz Updates. Această creație artistică a fost realizată prin finanțarea Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

Sebastian Spanache cântă la pian de la vârsta de 5 ani.


A intrat în lumea jazzului ca elev al Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, fondând apoi prima sa formaţie de jazz şi funk, cu care a concertat în România şi a câştigat o mulţime de premii la concursuri studenţeşti. Odată cu deschiderea primei facultăţi de jazz şi pop din România, Facultatea de jazz şi pop „Richard Oschanitzky” din cadrul Universităţii Tibiscus, Sebastian Spanache a renunţat la Conservatorul de muzică clasică și şi-a îndreptat atenţia înspre compoziţie şi pian de jazz. A condus grupul Sebastian Spanache Trio, cu numeroase apariţii pe scenele festivalurilor importante din România şi străinătate şi trei albume. Împreună cu trioul a obţinut premii importante precum Best Album – Sunete 2014 şi Trofeul „Johnny Raducanu” la Brăila, în 2013; precum şi Grupul Anului – Banat Jazz Awards 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.