Camelia Bușu a lansat cartea „Confesiuni din backstage“, care cuprinde interviuri cu...

Camelia Bușu a lansat cartea „Confesiuni din backstage“, care cuprinde interviuri cu personalități din muzica românească

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Alexandru Nițescu

Camelia Buşu, jurnalist cu peste 30 de ani de experienţă, a lansat zilele trecute la Oradea cartea „Confesiuni din backstage“, care cuprinde 38 de interviuri cu personalităţi din industria muzicii autohtone. Interviurile au apărut de-a lungul anilor în paginile cotidianului Jurnal bihorean şi pe portalul Bihor Online.

„Pentru a nu fi o simplă alăturare a articolelor publicate, autoarea a completat cu povestea realizării fiecărui interviu, dezvăluind o mică parte din ceea ce înseamnă munca de culise în meseria de jurnalist. Pornind de la persoanele de contact care i-au facilitat legătura cu personalităţile intervievate, interviurile realizate faţă în faţă, telefonic sau prin e-mail sunt gânduri, poveşti, confesiuni cu valoare documentară, conectate direct de câte un eveniment care a avut loc în Oradea“, se spune în prezentarea acestui volum.

Printre interviurile cuprinse în carte se numără întâlniri cu artişti precum: Nicu Covaci (Phoenix), Dan Andrei-Aldea (Sfinx), Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Adrian Bărar (Cargo), Mani Neumann (Phoenix; farfarello), Paul Ciuci (Compact), Bogdan Bodo Marin (Proconsul), Dan Iliescu (Timpuri Noi), Tudor Chirilă (Vama), Adrian Despot (Viţa de Vie), Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, A.G. Weinberger, sau cu oameni din mass-media precum Doru Ionescu sau Nelu Stratone. Câteva interviuri sunt realizate cu Richard Constantinidi, care la vremea aceea era director naţional al festivalului Global Battle of the Bands (Bătălia Mondială a Formațiilor) şi un interviu cu Shifty Shellshock, solistul trupei americane Crazy Town.


Cartea este completată la final cu 32 de pagini color cu fotografii de la interviuri sau din concerte.

Evenimentul de lansare a acestui volum a fost moderat de Lucian Cremeneanu iar despre carte a vorbit Mircea Pricăjan.În deschidere, la fața locului au susținut momente muzicale Călin Pop, Marius Pop şi fiica autoarei, Dafina.

„Sigur că şi eu, la fel ca toţi melomanii, eram un colecţionar de viniluri. Era o fascinaţie deosebită să desfaci vinylul, să citeşti tot ce scrie pe el: cine l-a produs, cine şi-a adus contribuţia la fabricarea lui şi la concepţia lui. Acum se pare că revine destul de important în viaţa muzicală vinylul ca piesă de colecţie. Pick-up-urile au cam dispărut, într-o perioadă când s-a inventat digitalul. Muzica era mai uşor de păstrat pe un suport de CD, suna foarte bine, era mai uşor de stocat. Dar se pare că acest sunet de analog a fost foarte greu de înlocuit. De aceea cei care erau mai în temă cu sunetul şi-au păstrat colecţiile, şi-au cumpărat şi cd-uri. Acum treaba asta cu vinilul s-a dezvoltat foarte bine şi se vând din nou şi pick-up-uri, unele la preţ destul de rezonabil, iar cele mai sofisticate la un preţ destul de mare. În anii ’80 noi ne-am înfiinţat puţin mai târziu, în 1985, dar sigur că am prins perioada respectivă. A fost o perioadă după «cortina de fier» ceea ce, nici dacă aş putea să îmi amintesc nu cred că mi-ar plăcea să vorbesc sau să îmi aduc aminte de toate fazele prin care trecea o formaţie – nu neapărat Cargo, ci toate formaţiile româneşti.Am fost pe punctul să renunțăm de mai multe ori din cauza cenzurii. Au fost multe momente de acest fel, începând de la cum arătam pe scenă, sau chiar şi pe stradă. Erau tot felul de miliţieni care se ocupau să observe îmbrăcămintea, pletele… mai ales dacă şi urcai pe scenă unde erai privit de atâţia oameni, şi luat ca exemplu de tinerii din perioada respectivă“, a spus regretatul Adrian Bărar în cadrul unui interviu inclus în volumul „Confesiuni din backstage“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.