Volens – nolens atunci când eşti înconjurat de evenimente de tip kitsch, ajungi să te miri atunci când asişti şi la lucruri care în vremurile de demult ţi se păreau normale. Într-o seară de vineri, pe malul Begăi, patru flăcăi din Belgrad au venit să cânte un amestec de funk, jazz, balcanic rock şi ska. Concertul celor de la Naked desfăşurat la D’arc pe Mal a adunat un public numeros, pus pe distracţie. Deşi au cântat pentru prima oară în oraşul nostru şi nu au avut „voce“, sârbii au repurtat succes. Fără dume de genul „cei din stânga scenei să urle cât se poate de tare“ sau „am auzit că timişorenii ştiu să aprecieze muzica bună“. Fără brizbriz-uri şi figuranţi, fără bucăţi muzicale cu pretenţia de şlagăre care se aud non – stop la radiourile autohtone. Doar show. Astea sunt momentele în care îţi dai seama că normalitatea n-a dispărut complet şi pe lângă „manifestări cu ceea ce aparent cere publicul“ se mai organizează şi evenimente mişto.
Discuţia vizavi de lipsa valorilor din zilele noastre duce adesea la constatarea unor cetăţeni – cărora le place să se considere „Ultimul Mohican“ –conform căreia nimic din ceea ce se face astăzi n-o să sune atât de bine ca….Şi aici urmează o serie de nume, stiluri, explicaţii, lamentări. Evident, se poate discuta pe această temă dar atunci când cineva se pronunţă atât de categoric, lasă loc de suspiciuni. E drept, există tone de lălăieli cu pretenţia de a fi incluse în arta numită muzică. Dar tot aşa există tone de artă adevărată, care se mai fabrică şi astăzi. Paradoxul este că deşi canalele de informare sunt infinit mai multe decât în trecut, e tot mai greu să „sapi“ după ceea ce-ţi place. Rectific, e mult mai comod să serveşti ceea ce-ţi oferă mass – media decât să îţi defineşti singur identitatea. Din fericire, cântările astea sincere reuşesc să estompeze starea de greaţă pe care o ai la concertele alea unde totul este fals.
