Născut la Lugoj în 3 august 1917, Ioan Dimitrie Suciu a absolvit cursurile Liceului „Coriolan Brediceanu”, iar între 1937 și 1941 a urmat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, secția Istorie, unde, doi ani mai târziu, a obținut titlul de doctor.
A fost numit inspector la Comisia Monumentelor Istorice și Direcția Generală a Teatrelor după care, până în 1947, a fost asistent iar apoi șef de lucrări la Institutul de Istorie Națională. În anii ’50 a fost închis, iar după perioada de detenție au urmat ani grei în care, după o scurtă perioadă în care a primit un post de profesor la Constanța, nu a reușit să obțină vreo slujbă. Abia după 1964, când au fost eliberați și reabilitați toți deținuții politici, a revenit pe un post de cercetător științific la Institutul „Nicolae Iorga”.
Istoric al Banatului
Este unul din istoricii care, deși și-a desfășurat activitatea științifică la București, s-a specializat în viața politică, culturală și religioasă a Banatului, fiind autorul unor lucrări fundamentale pentru trecutul istoric și cultural al acestei provincii.
A debutat în 1938 în cotidianul „Vestul”, publicația fondată de Sever Bocu la Timișoara și a colaborat la „Revista Fundațiilor Regale”, „Revista Banatului” sau ziarul „Dacia din Timișoara”, care a publicat numeroase articole de istorie semnate de cei mai buni condeieri ai Banatului. În 1940 a publicat o monografie a comunei Alioș în care a făcut o analiză istorică, biologică și culturală a acesteia și una din lucrările sale fundamentale, „Literatura bănățeană de la început până la Unire (1582-1918)”, o sinteză a contribuției Banatului la dezvoltarea culturii române.
Teza sa de doctorat în istorie a avut drept subiect viața și opera teologului și preotului Nicolae Tincu-Velia, o altă personalitate bănățeană care și-a adus o merituoasă contribuție la viața bisericească a românilor bănățeni și a avut un rol de seamă și în revoluția de la 1848. I.D. Suciu este cel care s-a preocupat de editarea volumului lui Sever Bocu, „Drumuri și răscruci”, apărut la București în 1945.
Lucrări de referință
În 1968 a apărut o altă lucrare de bază pentru care I.D, Suciu s-a documentat temeinic, „Revoluția de la 1848 – 1849 în Banat”, pentru care a adunat o importantă colecție de documente, o ediție completă despre scrierile lui Eftimie Murgu, care vine să completeze cu informații inedite datele cunoscute despre revoluționarul pașoptist bănățean, iar în 1977, „Monografia Mitropoliei Banatului”, prefațată de Mitropolitul Nicolae Corneanu.
Și-a adus, de asemenea, contribuția la lucrarea „Catedrala Mitropoliei Banatului”, apărută în 1979, iar în 1980 a publicat lucrarea „Unitatea poporului român. Contribuții istorice bănățene, Timișoara”. Lucrările sale au la bază numeroase documente pe care le-a studiat, ceea ce i-a făcut pe mulți să-l considere cel mai bun istoric al epocii moderne a Banatului.
Preocupări istoriografice
I.D. Suciu a fost, de asemenea, un reper al începuturilor istoriografiei bănățene și a cercetat arhiva Vukovici, legăturile pe care Valeriu Braniște le-a avut cu Banatul, documente bănățene legate de Unirea din 1918 sau cele care vorbesc despre acțiunile românilor și sârbilor în Banat în timpul revoluției de la 1848.
Preocupările sale istoriografice s-au îndreptat și asupra macedo-românilor din Banat, cu atât mai mult cu cât tatăl său a avut relații apropiate cu elita macedo-română stabilită aici, în primul rând cu familia Mocioneștilor.
Multe din manuscrisele pe care a reușit să le procure și pe care le-a studiat au fost donate bibliotecii Academiei Române din București.
S-a stins din viață la 3 martie 1982, într-o încăpere primită de la Mitropolia Banatului, în care și-a petrecut ultimii ani de viață, și este înmormântat în cimitirul ortodox din Lugoj.
Surse foto: okazii.ro, anticariat-unu.ro, redesteptarea.ro
