Retrospectiva 2013 Anul muzical în Timişoara (3) – JazzTM şi Plai,...

Retrospectiva 2013 Anul muzical în Timişoara (3) – JazzTM şi Plai, la ediţia cu numărul opt

0
DISTRIBUIȚI

retrospectivaimagine

Anul 2013 a adus o sumedenie de spectacole interesante în cluburile şi sălile de concerte ale oraşului. O serie de artişti timişoreni au reuşit să intre în atenţia publicului cu concerte memorabile, iar petrecerile susţinute în cluburi au avut parte de un public numeros. Urmează, pe scurt, o recapitulare a momentelor muzicale ale anului 2013.
Iulie
– Decizia primarului Nicolae Robu de a desemna printr-un sondaj artiştii care vor cânta la Ziua Timişoarei a iscat o sumedenie de comentarii în rândul muzicienilor locali, care au remarcat printre altele faptul că toţi cei aflaţi pe listă sunt artişti din Bucureşti.   „Am văzut că votul nu funcţionează în politic, ce să mai vorbim despre vot la preferinţe culturale,  ( în caz că o putem numi pe Andreea Bănică un produs cultural …). Începe să-mi fie ruşine că-s timişorean şi nimic nu mă va face să sărbătoresc ziua Timişoarei cu aceste nume pe scenă. Puteau să facă o chestie să-mpace şi pe unii şi pe alţii, o zi pop, una rock, una de populară. E trist, speram măcar ca Dan Diaconu să faca un lobby pentru nume locale, dar se pare că pe nimeni nu interesează ce fac artiştii timişoreni“, spune muzicianul Levi Molnar. Mai multe păreri, aici.
–    Primul moment din seria pre-event-ului FânFest, o manifestare care este organizată pentru a promova festivalul cu acelaşi nume de la Roşia Montană şi pentru a completa resursele financiare destul de modeste ale acestuia, a avut loc în clubul Daos, ocazie cu care melomanii timişoreni au avut parte de concerte susţinute de Implant pentru Refuz, Methadone Skies şi Faceplant.
–    Prima ediţie a festivalului Jazz TM. Celebra Macy Gray, alături de Dave Murray Infinity Quartet, a făcut deliciul publicului prezent la acest spectacol.   În cadrul festivalului Kurt Elling a declarat : „După cum v-am promis, fără ploaie, doar dragoste!“. Vedeta primei seri, camerunezul Richard Bona, a reuşit să îi ridice la dans, chiar şi pe cei care s-au aflat pe scaunele din zona VIP.
-Cea de-a doua ediţie a festivalului Nightlong în Pădurea Fermecată, desfăşurată la DN69, kilometrul şase la ieşirea spre Arad, a avut parte de un public care a apreciat pe deplin sound-urile electronice propuse de organizatori. Invitaţii speciali ai acestei aventuri desfăşurate departe de betoanele călduroase, joburile stresante şi plictiseala de zi cu zi, au fost în premieră în zona de vest a ţării Phil Weeks şi Jan Blomqvist (live), alături de Hubble. La faţa locului a existat o zonă de playground cu un teren de baschet, mese de ping-pong, tenis cu piciorul, badminton şi multe alte jocuri interesante. Din decor n-a lipsit relaxarea prin hamace şi nici un mini stage pentru cei care au vrut să petreacă şi-n timpul zilei, iar printre participanți au fost și tineri veniți din alte orașe.
– Cel mai mare festival de jazz din România şi unul din cele mai importante evenimente de acest gen din sud – estul Europei, Gărâna Jazz Festival, a prilejuit melomanilor veniţi din întreaga ţară un spectacol deosebit. Cea de-a 17-a ediţie a festivalului din Poiana Lupului, a strâns peste 10.000 de spectatori plătitori de bilete, care timp de patru zile s-au bucurat de sound-urile jazz.
–  S-a deschis un nou spaţiu cultural pentru taclá şi divertisment fin, “La Căpiţe”. Concertul formaţiei timişorene Burning Table, desfăşurat la inaugurare, a fost unul „în surdină“, „la volum redus“, din cauza a doi poliţişti comunitari, sosiţi la faţa locului, în urma unei reclamaţii. „A fost o cântare… deosebită, dar sperăm că fanii noştri au înţeles perfect împrejurările“, au spus membrii trupei timişorene.
retrospectivamacygray
August
–    Prima seară din manifestările dedicate sărbătoriri Zilei Timişoarei a debutat destul de timid. Pe scenă au urcat cei de la Desant, după care prezentatorul show-ului, nelipsitul Florin Mihoc („deţinătorul centurii negre la glume neizbutite“ – după cum s-a autocaracterizat la faţa locului) a introdus-o în scenă pe Claudia Popa, o solistă care nu a fost menţionată în programul serii, care s-a chinuit să-i facă pe timişoreni să danseze cu piese de Jennifer Lopez, Thalia sau Marc Anthony, fără prea mare succes, însă. Pe parcursul celor trei zile de sărbătoare au mai cântat Fely & The Band, Vunk, Sore, Ruby, Alex Velea, Andreea Bănică, Smiley, Blues Nation, Big Tonez, Tom White, Arpi Kajtar Band, Bega Blues Band şi Mircea Bunea Trio.
–    Columbianul J Balvin, cunoscut pentru hitul Tranquila, a fost invitatul special al unei petreceri care a avut loc la Heaven Outdoor. După cum era de aşteptat, locaţia a devenit arhiplină, iar atmosfera de la faţa locului a fost una cât se poate de incendiară. Muzicianul columbian care a devenit cunoscut datorită hiturilor sale din aria reggaeton a beneficiat de success, iar reprezentantele sexului frumos au fost în extaz.
– Muzicianul timişorean Adrian Dinu, membru al trupei Abra consideră că „sunt câteva case de discuri care ţin în mână toată industria şi vedem aceleaşi fete în chiloţi“.
-Trupele timişorene Burning Table, Methadone Skies, Implant pentru Refuz şi DJ Limun au repurtat succes în cadrul celei de-a 8-a ediţii a festivalului Fânfest, care a avut loc, la Roşia Montană, judeţul Alba, manifestare care îşi propune să informeze publicul tânăr din România privind opoziţia împotriva proiectului de extragere a aurului în carieră deschisă prin tehnologia cianurilor.
– Sunetul blues-ului autentic a răsfăţat pe deplin urechile melomanilor prezenţi în clubul Rost, recitalul susţinut de Vali Răcilă dovedindu-se a fi un eveniment cu ştaif, colorat cu o sumedenie de surprize.


Pe parcursul celor două reprize muzicale artistul a interpretat piese ca „Is that a monkey you got“, „I’m crazy for my baby“ sau „Spoonful“, iar cele patru chitări ale sale – dintre care cea mai veche are 110 ani – au generat sound-uri de excepţie pentru urechile celor prezenţi. Recitalul a fost colorat de momente în care Vali “SirBlues” Răcilă i-a încurajat pe spectatori să fredoneze alături de el, iar pe alocuri acesta a oferit date importante în legătura cu versurile melodiilor și semnificaţiile acestora. Mai multe, aici.
– Muzicienii timişoreni Waka X şi Qewza de la Makunouchi Bento consideră că în zilele noastre majoritatea celor care ies în cluburi o fac mai mult ca să socializeze, să consume, mai puţin să absoarbă muzica. Mai multe amănunte, aici.

retrospectivatranquilaSeptembrie
–    Cea de-a 10-a ediţie a festivalului House Parade, s-a desfăşurat  în păduricea de la kilometrul şase pe DN69 spre Arad. Invitatul special Emalkay n-a mai avut nevoie de jachetă. Vedeta evenimentului, britanicul James Zabiela a fost prea şmecher pentru gusturile participanţilor. Atunci când îl ai în pupitru pe „magicianul din Southampton“, un DJ care e considerat printre cei mai tehnici reprezentanţi ai breslei în întreaga lume şi aştepţi melodii cunoscute de la radio, e un semn clar că „ceva nu e în regulă“. Mai multe despre magicianul englez, aici.
-Trupa timişoreană Negură Bunget a finalizat înregistrările pentru EP-ul “gând a-prins”, o introducere în prima parte a trilogiei muzicale şi vizuale a formaţiei, initulată “Tău” şi a pornit la drum într-un turneu de peste 50 de concerte, în Polonia, Lituania, Estonia, Finlanda, Germania, Olanda, Austria, Elveţia, Franţa, Marea Britanie şi Spania.
– Cea de-a 8-a ediţie a festivalul Plai: prima seară a a atras un public numeros, care a savurat aşa cum se cuvine apariţia în premieră în ţara noastră a solistei franceze Zaz. Favoritul publicului, Patrice, prezent pentru al doilea an consecutiv la acest festival de world – music a oferit celor prezenţi un recital extraordinar, care a inclus şi multe piese noi, inserate pe cel mai proaspăt material discografic al acestuia, “The Rising of the Son”.
Celebrul muzician din Mali, Vieux Farka Toure, supranumit „Jimi Hendrix al Africii“ a reuşit să creeze o adevărată magie la faţa locului, blues-ul lui „de deşert“ fiind deosebit de interesant.  Ultima seară, a atras la Muzeul Satului Bănăţean un public avizat care a savurat aşa cum se cuvine delicateţurile sonore pregătite de organizatori pentru final. Turcii de la Baba Zula, surpriza festivalului, au susţinut campania Salvaţi Roşia Montană.
– Deşi sunt (prea) puţin cunoscuţi în ţara noastră, cei doi tineri din Jimbolia care alcătuiesc proiectul NTFO, Dani şi Robert, au parte de o sumedenie de aprecieri din partea specialiştilor de muzică electronică din întreaga lume, seturile şi apariţiile lor discografice fiind primite cu entuziasm pe toate continentele. Mai multe despre ei, aici.
– Prima ediţie a festivalului Made In TM, o manifestare care îşi propune să coaguleze scena muzicală timişoreană, a avut loc la D’arc pe Mal şi s-a bucurat de un real succes. Pentru că ”nu se întâmplă nimic în Timişoara”, organizatorii acestui festival au pus la cale un weekend de foc, în care pe cele două scene amenajate la faţa locului au cântat nu mai puţin de 18 trupe locale.
– Deşi are numai 15 ani, Patrick Cojerean se poate lăuda cu o serie de performanţe, abilităţile sale în domeniul muzicii fiind recunoscute pe plan internaţional, ultima „ispravă“ de acest gen fiind câştigarea unui prestigios premiu la concursul internaţional de percuţie PAS Greece, desfăşurat în Atena. Mai multe despre el, aici.
– Timişorenii Leizaboy şi MC Tina au reprezentat, ţara noastră în cadrul celui mai important festival de muzică electronică drum and bass din lume, Sun And Bass, desfăşurat în Italia, unde performanţele lor au fost răsplătite de vii aplauze din partea celor prezenţi. Vezi ce le recomandă autorităților locale MC Tina.
retrospectivavieuxfarkatoure

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.