Muzicianul timişorean Teo Milea, care a reuşit să cucerească inimile melomanilor cu albumul său de debut „Pe clape albe … şi negre“, împlineşte astăzi frumoasa vârstă de 33 de ani, ocazie cu care, la fel ca mulți timișoreni, îi urăm La Mulţi Ani! După apariţia albumului săui de debut, muzicianul născut în Chişineu Criş a susţinut o serie de concerte atât în ţară cât şi în străinătate, printre acestea din urmă numărându-se recitaluri în sediul Comandamentului NATO din Bruxelles, sau ca reprezentant al României în cadrul Biofach 2013, cea mai mare expoziţie mondială de produse ecologice, la care participă peste 90 de ţări, găzduită la Nurnberg.
După ce anul trecut, compoziţiile lui Teo Milea şi-au găsit locul în playlist-ul celebrului radio american SkyFM din New York, mai exact pe radioul numit „Solo Piano“, muzicianul timişorean a avut parte de o nouă recunoaştere peste Ocean, albumul său de debut câştigând locul secund în topul „Album of the Year“, alcătuit de specialiştii postului de radio american.
La începutul lunii martie Teo Milea a susţinut două concerte la The Note Pub care au pregătit lansarea următorului său material discografic, Open Minds, care va fi lansat în data de 1 octombrie. De la lansarea albumului artistul a concertat în țară, dar și în Austria, Belgia, Germania, Spania, prezentându-se ca fiind un pianist și compozitor aparținând a două lumi: cea clasică și cea nouă, a secolului XXI. Lansarea noului album semnat Teo Milea va avea loc în data de 1 octombrie la Filarmonica Banatul, iar astăzi, exact de ziua lui, muzicianul le-a făcut cadou tuturor fanilor săi, coperta următorului disc, realizată de Lucian Ţidorescu.