La început au fost palmierii. O ciudățenie, ce-i drept, însă am înțeles, trebuie să fie în ghivece ca să poată fi ridicați și duși la adăpost peste iarnă.
Însă, treptat, orașul se umple de flori în ghivece, glastre și alte recipente mai mari sau mai mici. Chiar e nevoie ca florile din Orașul Florilor să fie „portabile”? Când Timișoara și-a construit, peste ani, renumele de „Orașul Florilor”, acestea sigur nu erau în ghivece. De ce ghivece? Mă gândesc că, poate, întreținerea plantelor ar fi mai ușoară astfel, dar nu merită renumele orașului un pic de efort în plus?
Mă deranjează, parcă, ghivecele, mai mult decât atunci când văd că iluminatul public se aprinde ziua și se stinge noaptea sau când Timișoara se ascunde într-un nor de praf după câteva zile mai uscate.
Ca să te numești „Orașul Florilor” nu ajung câteva parcuri, iar florile din oraș nu au voie să fie în ghivece.
Dar trăim într-o eră a dezrădăcinărilor, așa că de ce ar face florile din Orașul Florilor notă discordantă?
PS: Nu știu de ce, înmulțirea necontrolată a florilor în glastre m-a dus cu gândul la „renovarea” treptelor Catedralei, pe care s-a murit la Revoluție. Ce, nu-s tot trepte? Da, sunt tot flori…
