Bicicliști din tot orașul se adună astăzi în centrul Timișoarei să-i ureze de bine primarului Nicolae Robu. Pe Facebook promit să fie mulți. Comisia de Circulație din cadrul primăriei i-a „interzis” în zonele pietonale și, cu un zel demn de cauze mai bune, au și fost montate indicatoare în acest sens. Cearta primarului cu bicicliștii nu e nouă, însă acum riscă să se transforme într-un război.
Trebuie să recunoaștem că ambele părți au dreptatea lor, și nu vorbesc aici doar despre edil-șef versus bicicliști, ci despre amatorii mersului pe două roți și timișoreni care au rezervele lor vizavi de împărțitul zonelor pietonale cu aceste vehicule. La fel ca în alte chestiuni ce țin de gestionarea spațiului comun, va exista mereu o bază pentru discordie. Ce nu înțelege însă primarul și, în consecință, cei din subordinea sa, este că această dispută nu se rezolvă printr-o semnătură cu codiță. Așa, ca la grădinița comunistă, când educatoarea-dictatoarea lua mingea și se termina circul.
Vocile distincte ale orașului nu au avut ocazia să se întâlnească într-o arenă neutră, și nu vorbesc de Facebook sau comentarii la articole din presa online.
Asta e așa, un fel de masturbare socială, care te mai lasă și furios la sfârșit. Treaba unui administrator local nu este numai de a gospodări, ci și de a media, de a gestiona acest organism viu. Samavolnicia la conducere nu prea e din filmul ăsta, dar se pare că o mare parte din timișoreni se uită la alte filme decât primarul.
Cum spuneam: nu țin partea bicicliștilor sau a celor care nu-i vor în centru. Problema e că într-un oraș în care se promovează atât de mult plimbările „verzi”, chiar și de către Nicolae Robu, să-i dai comunitățiii locale cu semne de circulație în cap este cel puțin lipsă de respect. Iar cel care o practică mizează pe faptul că e nesancționabil electoral – te miști altfel când știi că, peste câteva luni, ai cele mai multe șanse să fii reales și datorită impotenței opoziției să producă un contracandidat viabil. Refuzul de a lăsa argumentele să se bată cap în cap consolidează, pe de o parte, statutul de „măria sa”. Pe de altă parte însă șubrezește, în timp, e adevărat, singura motivație care-i face pe oameni să lase un politician să ocupe fotoliul de primar: încrederea.
