p>

Căsuţa Piticilor, un eveniment singular în oraşul de pe Bega, reuneşte principalii actori culturali, educativi şi sportivi ai oraşului – parteneri ai cardului Cultura Plus, care este şi biletul de intrare la eveniment, dar şi un card de reduceri culturale timp de un an de zile. Copiii şi părinţii lor vor avea parte de un program extrem de variat, de la teatru, dans, muzică, jocuri şi activităţi distractive şi instructive, până la demonstraţii sportive, vânătoare de comori, ateliere artistice şi multe alte surprize. Institutul Francez a devenit de altfel, de multă vreme, un spaţiu îndrăgit şi familiar pentru toţi cei care, pe întreg parcursul anului, participă la diverse ateliere săptămânale, cursuri, spectacole, cluburi de vacanţă sau sunt interesaţi de biblioteca micilor francofoni.
Ediţia din acest an va avea şi un invitat special, trupa Nomi-Nomi, una din marile revelaţii ale cântecului pentru copii în Franţa. Noémie Brosset, alias Nomi-Nomi, aduce de la Paris o mulţime de compoziţii proprii, pline de umor şi poezie, şi va fi însoţită de amicul ei, Toni-Toni. Francezii vor susţine două concerte în grădina Institutului Francez, sâmbătă şi duminică seara, între orele 19.00 şi 20.00. Nomi-Nomi va prezenta la Timişoara ultimul album, „Dans ma ville” (În oraşul meu), din care nu lipsesc trotinete, maşini, restaurante, muzee, păsări şi evident, turnul Eiffel.
Informaţii suplimentare despre acest eveniment pot fi găsite pe site-ul Institutului Francez sau pe pagina de facebook a acestuia.