Timişul şi-a premiat cei mai buni sportivi din anul 2018. Laurenţiu Danciu,...

Timişul şi-a premiat cei mai buni sportivi din anul 2018. Laurenţiu Danciu, marele câştigător, va merge aproape sigur la JO FOTO

0
DISTRIBUIȚI
Laurenţiu Danciu (foto, centru), alături de antrenorul Zlatomir Balojin (dreapta)

Gala de final de an organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş i-a premiat astăzi pe performerii anului 2018. Canotorul Laurenţiu Danciu, câştigătorul Top-ului individual olimpic, a fost în centrul atenţiei. Sportivul originar din Haţeg a fost curtat de Dinamo şi Steaua, a ales să rămână pe Bega şi are şanse mari să meargă la Tokyo în 2020!

Legitimat la CSM Timişoara acesta a fost vicecampion olimpic de tineret în barca de două rame în Argentina, campion mondial de juniori şi vicecampion european de juniori. La 18 ani Danciu e acum pregătit să înfrunte şi cei mai buni performeri din canotaj. „Am avut un an bun, mi-am îndeplint toate obiectivele, un an cu rezultate foarte bune, de care sunt mulţumit. Nu mă aşteptam să fiu numărul 1, am aflat pe ultima sută de metri. Sunt bucuros, mulţumesc tuturor pentru susţinere, pentru invitaţia făcută şi îmi doresc ca şi pe viitor să am rezultate bune. Buenos Aires a fost frumos, un vis împlinit. Majoritatea am avut încredere în noi. În 2019 vreau să mă menţin foarte sus pentru că am trecut acum la seniori şi vreau să mă apropii de cei mari”, a declarat Laurenţiu Danciu.

Omul care l-a descoperit, antrenorul emerit Zlatomir Balojin, a dezvăluit că federaţia se bazează pe Danciu pentru marele bal din Japonia. „Azi am primit vestea de la antrenorul federal, Laurenţiu Danciu va pleca în Italia, ceea ce înseamnă că se va pregăti pentru Jocurile Olimpice… Au fost mari sacrificii din partea autorităţilor şi în primul rând a CSM-ului şi dorinţa sa de a rămâne. A avut oferte foarte mari. La Steaua, la Dinamo, dar a stat de vorbă cu mine, că se poate practica şi aici canotajul de mare performanţă. Dacă autorităţile nu pot ţine un sportiv care va merge la JO, atunci închidem porţile şi ne lăsăm de treabă”, a spus Balojin, desemnat la rândul său antrenorul anului.

Echipa anului la jocuri sportivie a fost declarată Informatica Timişoara, interesant e că premiul a fost ridicat de Gabriel Lungu, preşedinte-finanţator demisionar, şi Robert Lupu, ex-antrenor jucător al echipei. Semn că cei doi rămân apropiaţi clubului. Echipa anului la sporturi individuale e CSU Politehnica (feminin şi masculin). Iar la sporturi neolimpice s-a impus Emilian Dan (navomodelism), care a lipsit de la eveniment, precum mulţi alţii. Mai multe detalii, precum şi Top-urile complete, pot fi vizualizate AICI şi AICI.

Nu toată lumea a fost încântată.


„Ce facem cu seniorii?”

Pe lângă sportivii şi antrenorii premiaţi astăzi, au fost şi destule absenţe, ca în fiecare an, mulţi acuzând drumul greu pentru că nu au ajuns la evenimentul organizat într-o locaţie chiar pe malul Begăi. Printre întârziaţi a fost şi şeful CJ Timiş, Călin Dobra. Pe lângă unii sportivi din top-uri, nu au ajuns nici câţiva reprezentanţi ai autorităţilor locale, în frunte cu Radu Ţoancă, şeful SCM, club cu probleme mari în anul calendaristic 2018.

Înainte să sosească preşedinte CJT, consilierul personal al acestuia, Adrian Negoiţă, a vorbit la un moment dat de importanţa investiţiilor la nivel juvenil iar „restul, Dumnezeu cu mila!”. Lucru care nu i-a picat bine antrenoarei Dumbrăviţei, Nicoleta Husar, care a criticat şi fondurile alocate de către autorităţile judeţene. „Trebuie să ne gândim şi la partea financiară. Am avut promisiuni şi că vom avea o premiere, care nu s-a realizat cel puţin din partea CJ Timiş, poate anul acesta au reuşit să facă rost de fonduri, să premieze măcar persoanele care merită. Noi nu plângem în mod special după această premiere. Dar trebuie ţinut cont că nu lucrăm numai cu seniorii. Lucrăm cu foarte multe categorii de copii, de la 7 până la 18 ani. Chiar de curând am venit de la Open-ul Serbiei, unde am luat două medalii de aur şi două de bronz. Ca o paralelă faţă de echipa mare… Dacă se pune mai mult accent pe copii, ce facem cu seniorii? Vedeţi cum s-a făcut exprimarea, că se doresc proiecte pentru copii şi juniori şi foarte bine, căci dacă nu facem acest lucru sigur nu-i vom avea la nivel de seniori… Sigur poate acest lucru e la nivel de Guvern, nu neapărat la CJ Timiş, poate şi dânşii îşi doresc, o lege în ţara asta ar schimba cu siguranţă multe… Dacă s-ar sta la o masă rotundă cu cei implicaţi. Fără ajutor financiar nu vom avea mai departe echipe cu care să ne mândrim că mergem mai departe, la Tokyo… Trebuie să fie motivaţi, că ne trezim că pleacă, noi trebuie să-i menţinem pe plan local”, a conchis Nicoleta Husar, care pregăteşte vicecampioana şi fosta campioană a României la tenis de masă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.