ACS Poli a avut bătăi de cap cu liderul Ligii a IV-a...

ACS Poli a avut bătăi de cap cu liderul Ligii a IV-a Timiş. Valeriu Răchită, tranşant cu un gafeur: „Va pleca înapoi chiar dacă a semnat ieri cu noi” FOTO

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Virgil Simonescu

Primul amical din 2019 nu a fost unul foarte reuşit pentru ACS Poli. „Lanterna” Ligii a II-a s-a impus la limită, scor 3-2, cu ambiţioasa Fortuna Becicherecu Mic, locul 1 în Liga a IV-a Timiş. Valeriu Răchită şi-a văzut pentru prima dată elevii la lucru din postura de tehnician al echipei timişorene, dar nu a fost foarte încântat nici de unii jucători aduşi chiar de el. În consecinţă, imediat după jocul de azi acesta a anunţat că renunţă la portarul Cristian Nedelcovici, care abia ce semnase ieri.

De asemenea ACS Poli s-a despărţit înaintea primului amical al acestei perioade de Cristian Bocşan, …la cererea fundaşului. În repriza secundă cu Fortuna a fost testat şi un junior de la Dinamo, Rafael Vasile, dar nici el nu va rămâne deşi a marcat golul victoriei.

ACS Poli a început bine testul cu trupa din Becicherecu Mic, Tavi Drăghici împingând un balon în poartă pentru 1-0 după 18 minute. În minutul 42 însă oaspeţii de la Baza 2 au egalat după gafa portarului Nedelcovici. Acesta şi-a scurtat timpul la echipa timişoreană după ce a calculat greşit o minge trimisă periculos din corner de Zoran Radu, s-a lovit de bară şi a scăpat în faţa liniei porţii balonul, de unde „vulpoiul” Pecarov a îndeplinit o formalitate. După pauză, în minutul 62 Rogoveanu a readus gazdele în avantaj cu un şut din zece metri. Echipa de ligă inferioară a avut însă apoi minute bune în jumătatea adversă iar Dani Roman (min. 75) a restabilit egalitatea cu un şut pe jos din afara careului. În fine, tot o eroare de portar a făcut ca ACS Poli să se impună în final. Rezerva Fortunei a scăpat în poartă mingea trimisă sub bară de tânărul Rafael Vasile.

Următorul amical al lui ACS Poli va fi miercuri cu divizionara C CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.

ACS Poli: Nedelcovici (46 M. Contra) – Motreanu, Bilia, D. Munteanu, Olteanu – D. Codrea (46 Stere, 74 D. Codrea), Rogoveanu, L. Oprea – Bîrnoi (46 Rafael Vasile*), Drăghici (46 Golda), S. Culda (46 D. Pop). Antrenor: Valeriu Răchită.

Fortuna Becicherecu Mic: Culda – Vîrşog, Oneţ, M. Toma, Szalkai, Zurbagiu, Filimon, Neagoie, Hodiş, Z. Radu, Pecarov. Au mai intrat: Ungureanu – Negruţ, Terec, Horţ, Păscăleanu, D. Roman, Ierima, Anagor. Antrenor: Vasile Luţă.

Valeriu Răchită, nemulţumit de unii jucători.


Ultimatum pentru Stere

Tehnicianul lui ACS Poli a spus după joc că nu se aştepta la minuni în primul meci. „Nu mă aşteptam la altceva, pentru că jucătorii au picioarele grele. Ieri a fost o zi cu două antrenamente şi alaltăieri am avut testele fizice patru de 2000 în timp, teste după care un jucător a venit şi a cerut rezilierea contractului. E o perioadă de acumulări, mai avem cinci săptămâni până la începerea campionatului şi gradual ne vom îndrepta spre specific, acum suntem pe aerob şi anaerob, cu mingea doar pentru a vedea dacă din punct de vedere tactic jucătorii gândesc”, a declarat Valeriu Răchită.

Tehnicianul a anunţat că gafa cu Fortuna i-a hotărât soarta lui Nedelcovici, care abia semnase. Acesta a explicat şi despărţirea de Bocşan, cât şi situaţia lui Stere, schimbat în repriza a doua după ce a fost introdus la pauză. „Pe unii i-am certat, pe unii am să-i dau afară astăzi. Chiar dacă a semnat ieri cu noi, Nedelcovici, pentru gafa de astăzi şi una de ieri de la antrenament, va pleca înapoi. Vasile Rafael, care a venit de la Dinamo şi a dat gol, pentru golul pe care l-a marcat se întoarce acasă… Nu este ceea ce vreau, nu vreau jucători care nu pot fizic, cu fiţe… Pe Stere l-am certat aşa de puţin că l-am şi schimbat şi i-am spus că de săptămâna viitoare are examene, dacă va lua va merge cu noi în cantonament, dacă nu, va pleca. Cristi Bocşan ne-a rugat să-l înţelegem că nu poate susţine ritmul şi din punct de vedere psihic, nu este pregătit, să rezilieze şi am reziliat. Nu mă voi ruga de niciun jucător să joace la Poli. Vor juca doar cei care vor pune sufletul, care vor putea din punct de vedere fizic şi care înţeleg că suntem într-o situaţie disperartă şi nu mai merge cu fiţe cum se spune”, a explicat Vivi Răchită.

Tehnicianul e în continuare optimist că va încropi o echipă redutabilă la Timişoara: „Mai sunt cinci săptămâni, echipele nu şi-au definitivat loturile, mai sunt jucători de Liga I care mâine îmi vor da răspunsul, doi jucători care au jucat la Petrolul în tur, mai sunt jucători străini, unii vor veni săptămâna viitoare. Până vom pleca în Antalya pe 1 februarie vom avea un lot destul de numeros”.

Răchită a vorbit şi despre cei trei „suspendaţi”, Smaranda, Melinte şi Haruţ, pe care nu va mai miza. „Pentru mine sunt capitol închis, atâta timp cât au discutat cu mine, faţă în faţă, şi au ales banii în detrimentul fotbalului, pentru mine nu există… Doar la unii am tăiat, la unii le-amoferit aceiaşi bani, dar cu un procent în vară, când ne vom salva de la retrogradare. Mi se pare nişte sume imense pentru Liga a II-a, făcută o comparaţie, cam 30% din cât câştigă un titular la Snagov şi ei sunt pe primul loc… Păi tu ai mai mult şi îţi propun 60% lunar şi 30% într-un cont pentru la vară şi tu alegi banii, n-avem cum să lucrăm”, a precizat antrenorul.

„Vor veni şi jucători cu nume, dar deocamdată nu ne putem bate cu echipele de pe primele locuri, cu Petrolul, U Cluj, Chindia… noi suntem o echipă care vrem să plătim performanţa în vară. Un venit lunar garantat plus o primă de obiectiv”, a adăugat Răchită.

După joc „principalul” lui ACS Poli a fost întâmpinat de primarul Nicolae Robu, care a vizionat meciul amical de pe margine. Acesta din urmă l-a lăudat pe Lucian Oprea pentru prestaţia de azi, mijlocaşul a revenit la echipă după ce a fost împrumutat în toamnă la UTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.