Debut fericit pentru Tavi Benga la ASU Politehnica. „Băieţii în ghete” au...

Debut fericit pentru Tavi Benga la ASU Politehnica. „Băieţii în ghete” au învins-o pe Csikszereda iar noul antrenor a sărbătorit cu fanii GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI

ASU Politehnica a câştigat un meci „de şase puncte” cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 1-0, în runda a 16-a a Ligii 2. Singurul gol al partidei a fost marcat în repriza secundă de Alin Ignea, care i-a făcut astfel fericit debutul lui Octavian Benga pe banca „Băieţilor în ghete”. Tehnicianul a sărbătorit alături de fani victoria de la capătul unui joc tensionat, care s-a lăsat cu două noi accidentări în tabăra alb-violetă.

Adrian Ungureanu a fost primul jucător care a părăsit terenul accidentat la jumătate de oră după începutul partidei. La nici cinci minute bănăţenii au fost nevoiţi să mute din nou, căci Marvin Schieb a suferit poate o accidentare şi mai gravă. Ambulanţa a intrat pe teren după ce mijlocaşul a fost lovit puternic în pomete de Eder Gonzalez, al doilea la minge într-un duel aerian, dar arbitrul Marius Omuţ nu a acordat nici măcar „galben” la această fază.

Schieb a fost de altfel şi cel care a avut prima acţiunea mai serioasă a alb-violeţilor la poarta lui Gyenge, în minutul 32 când a reluat din cădere puţin peste transversală. Până atunci, cei din Miercurea Ciuc au avut mai multe acţiuni, fără a fi însă foarte periculoşi.

Repriza secundă a adus însă şi golul mult aşteptat de druckeri. În minutul 49 Zabun a combinat cu Dros, care a centrat cu stângul în careu şi Ignea a reluat cu pământul la colţul lung, învingându-l pe tânărul portar al oaspeţilor. Mijlocaşul i-a dedicat golul unui alt absent din cauze medicale, Alin Manea (fractură la braţ la meciul de la Buzău). Acelaşi Ignea a mai trimis cu capul, dar pe lângă poartă un sfert de oră mai târziu. Ciucanii au dominat apoi jocul, dar rareori au pus probleme în careu. Mai mult, cu cinci minute înainte de final Axente a zguduit transversala porţii adverse iar apoi pressingul avansat l-a readus pe atacant într-o poziţie bună, dar şansa a fost irosită. Iar un minut mai devreme Mera a fost aproape de un nou gol cu capul.

Fluierul final a adus bucurie în tabăra gazdă, dar şi furie în cea adversă. În vizor a fost „centralul”, care a comis mai multe mici erori pe „Ştiinţa”. Carlo Erdei a văzut direct cartonaşul roşu pentru că l-a înjurat pe Omuţ după fluierul final iar Gonzalez s-a ales până la urmă cu un avertisment, probabil din motive asemănătoare.

ASU Politehnica: Murariu – C. Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş – Dros, Ignea – C. Popescu (90+2, F. Trip), Ad. Ungureanu (35, Zabun), Schieb (39, Vidrăsan) – Axente. Antrenor: Octavian Benga

Csikszereda: Gyenge – Palmeş, Csuros, Lalic, Majzik – Eder Gonzalez (cpt.), Kalman (75, Hodgyai) – Erdei, Magyari (63, Jebari), Pinter – Becze (75, Barta). Antrenor: Valentin Suciu

Prezent în faţa galeriei

Spre deosebire de Cosmin Petruescu sau Mugur Guşatu, precedenţii „principali” ai Politehnicii, Octavian Benga a interacţionat la prima ocazie cu ultraşii viola. Fostul „secund” al lui ACS Poli s-a dus în faţa galeriei înainte de meci, gest primit bine, iar apoi sărbătorit exuberant alături de jucători victoria. Dan Alexa a fost printre cei care l-au felicitat după joc. „Vreau să le mulţumesc şi fanilor şi oamenilor care au venit la stadion. Au fost pozitivi şi nu în ultimul rând familiei mele şi tuturor apropiaţilor, prietenilor care au venit să mă susţină. Un debut perfect, sunt mândru de echipă şi de suporteri, sper să facem lucruri frumoase în continuare şi să o ţinem tot aşa”, a spus Tavi Benga după joc.

„Un moment important pentru mine. Pot spune că sunt fericit în primul rând pentru că am debutat cu o victorie. Mi-am asumat acest risc să vin cât mai repede la echipă. Am crezut că pot să înfluenţez cât mai repede echipa. Mai mult jocul tactic, pentru că în alte aspecte era mai dificil. I-am analizat foarte bine pe cei de la Csikszereda, o echipă, cum am repetat, joacă foarte disciplinat, închide foarte bine zona centrală. Vreau să le mulţumesc jucătorilor mei, cărora le-am cerut două lucruri: să joace cu inima, să fie cel puţin la fel de motivaţi şi determinaţi ca cei de la Csikszereda sau mai mult decât ei, cred că au reuşit acest lucru; al doilea lucru le-am cerut să schimbe foarte rapid direcţia de joc, pentru că ei fac o translaţie foarte bună pe lăţimea terenului şi în multe momente am reuşit acest lucru… aşa a venit şi golul sau celelalte ocazii ori momentele în care i-am pus în dificultate”, a declarat noul tehnician al alb-violeţilor despre joc.

ASU Poli riscă să aibă absenţe importante miercuri, Schieb e suspect de fractură de pomete, în timp ce Ungureanu ar avea entorsă, deşi se spera să fie doar contuzie.


„Ne-a înfluenţat ceea ce am pregătit tactic, Ungureanu a ieşit foarte repede, mai apoi Schieb. Jucătorii care au intrat, au făcut-o foarte bună… Au fost prompţi, pentru că e posibil în orice moment să intri, …s-au adaptat foarte bine, poate chiar au adus un plus. Ne-am adaptat cerinţelor jocului. La Ungureanu e o entorsă, Schieb e suspect de fractură de pomete… Suntem cu lotul puţin decimat. Manea a avut fractură de mână, nu am venit să mă plâng de lipsuri. Vom aborda cu jucătorii pe care-i avem, săptămâna viitoare încercăm să luăm toate punctele. Ne aşteaptă un meci foarte greu cu Ripensia, derby local…”, a conchis Benga.

„A fost un meci disputat, prima repriză – pot să spun că am avut o posesei bună. Am încercat să avem şi în repriza a doua. Dar suferinţa noastră din primele etape – nu avem marcatorul, şi asta ne costă etapă de etapă. Asta este, felicit Timişoara, suporterii care nu au abandonat echipa şi dimpotrivă şi ultima dată când am venit au cântat cap-coadă, merită felicitaţi! (…) Nu putem să ne propunem mai mult, trebuie să fim realişti. Să vină şi rezultatele pozitive, aici am primit un duş foarte rece. Am controlat jocul, dar nu am avut finalitate… Ne-a lipsit golul efectiv, defensiv, în unele faze am fost destul de visători şi ne-a costat”, a spus Valentin Suciu, tehnicianul ciucanilor.

Foarte deranjat de arbitraj, Suciu a avut discuţii cu acesta de-a lungul jocului. „Au fost unele decizii pe care sincer nu le-am înţeles, faulturi date aiurea. Nu au fost decisive, dar au fost spre final, când, părerea mea trebuia să primim un penalty, dar arbitrul a văzut altceva. Noi am văzut că un jucător în negru a atins mingea cu mâna. Asta este, ăsta e nivelul arbitrajului, trebuie să ne conformăm…”, a adăugat antrenorul lui Csikszereda.

Pentru ASU Poli (locul 11) urmează derby-ul cu Ripensia (14), în deplasare, miercuri, de la ora 14.00, pe arena „Electrica”. Alb-violeţii au acum 20 de puncte, cu două mai multe decât roş-galbenii timişoreni. Ciucanii au rămas pe loc de C, cu doar 16 puncte tot din 15 jocuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.